Update articol:

SUA retrag personalul nesenţial al ambasadei din Liban în contextul tensiunilor cu Iranul

SUA sursa Pixabay

Departamentul de Stat retrage personalul neesenţial şi membrii de familie ai personalului ambasadei americane la Beirut, a anunţat luni un oficial la Departamentului, pe fondul îngrijorărilor în creştere cu privire la riscul unui conflict militar cu Iranul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

‘Evaluăm în continuare mediul de securitate şi, pe baza celei mai recente evaluări, am stabilit că este prudent să ne reducem amprenta personalului esenţial’, a afirmat un oficial al Departamentului de Stat, vorbind cu condiţia anonimatului.

‘Ambasada rămâne operaţională cu nucleul personalului. Aceasta este o măsură temporară menită să asigure siguranţa personalului nostru, menţinând în acelaşi timp capacitatea de a funcţiona şi de a acorda asistenţă cetăţenilor Statelor Unite’, a adăugat el.

O sursă din cadrul ambasadei a declarat că au fost evacuate 50 de persoane. Potrivit unui oficial al aeroportului din Beirut, 32 de membri ai ambasadei şi membrii lor de familie au decolat luni de pe aeroport.

SUA întreprind în prezent una din cele mai mari desfăşurări militare ale lor în Orientul Mijlociu, preşedintele Donald Trump avertizând joi că ‘se vor întâmpla lucruri foarte rele’ dacă nu se va ajunge la un acord privind programul nuclear al Teheranului. Iranul a ameninţat că va lovi bazele americane din regiune dacă va fi atacat.

Interesele americane în Liban au fost în mod repetat vizate în anii 1980 în timpul războiului civil din 1975-1990, când SUA au considerat Hezbollah responsabil de atacuri precum atentatul sinucigaş din 1983 împotriva comandamentului marinei SUA din Beirut, în care au murit 241 de soldaţi, şi atacul sinucigaş din 1983 asupra ambasadei americane din Beirut, care a ucis 49 de membri ai personalului.

BVB | Știri BVB
ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (23/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (23/02/2026)

Materiale info investitori - Document cu informatii esentiale

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (23/02/2026)

Revizuirea reglementarilor interne privind evaluarea activelor financiare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (23/02/2026)

Anunt privind AGA din 26/27 februarie 2026