International

SUA: Secretarul de stat Antony Blinken a discutat despre relaţia bilaterală cu omologul chinez Qin Gang

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat duminică la telefon cu recent numitul ministru chinez de externe Qin Gang, fost ambasador în Statele Unite, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Antony Blinken a scris pe Twitter că în apelul său telefonic cu Qin a discutat despre relaţia bilaterală şi menţinerea unor linii deschise de comunicare.


Ambasador în SUA şi un consilier de încredere al preşedintelui Xi Jinping, Qin a fost numit vineri ministru de externe, într-o perioadă în care Beijingul şi Washingtonul încearcă să stabilizeze relaţia bilaterală.

Qin Gang, în vârstă de 56 de ani, îl înlocuieşte pe Wang Yi, aflat în fruntea diplomaţiei chineze în ultimul deceniu. Wang, în vârstă de 69 de ani, a fost promovat în Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez în octombrie şi este de aşteptat să joace un rol mai important în politica externă a Chinei.

Deşi optimist cu privire la relaţiile dintre SUA şi China în timpul relativ scurt – 17 luni – petrecut ca ambasador la Washington, predecesorul său ocupase postul timp de opt ani,
mandatul său a coincis totuşi cu deteriorarea legăturilor dintre cele două superputeri.

Perioada în care Wang Yi a fost ministru de externe a fost marcată de o creştere bruscă a tensiunilor dintre China şi SUA într-o gamă largă de dosare, de la comerţ la Taiwan.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

2 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

2 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

2 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

2 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More