International

SUA: Şeful de cabinet de la Casa Albă ar urma să demisioneze (media)

Şeful de cabinet al preşedintelui american Joe Biden, Ron Klain, ar urma să demisioneze după doi ani în acest post foarte sensibil şi central la Casa Albă, au informat sâmbătă mass-media americane, relatează duminică AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit New York Times, Ron Klain “le-a mărturisit colegilor săi de la alegerile intermediare din noiembrie că, după o perioadă istovitoare şi neîntreruptă alături de Biden, datând din campania din 2020, este gata să treacă la altceva”.

Plecarea acestui colaborator care deţine una dintre funcţiile cele mai apropiate de preşedinte ar putea interveni după discursul anual al lui Joe Biden privind Starea Uniunii, programat pentru 7 februarie, adaugă cotidianul newyorkez.

Ron Klain ar urma să demisioneze într-un moment crucial al mandatului. Cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, în vârstă de 80 de ani, ar putea anunţa oficial în săptămânile următoare că va candida pentru funcţia de preşedinte în 2024, în timp ce marele său rival republican Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, şi-a depus deja candidatura.

Ron Klain, în vârsta de 61 de ani, a fost şef de cabinet al vicepreşedintelui Al Gore din 1995 până în 1999, apoi al vicepreşedintelui Joe Biden din 2009 până în 2011. În timpul mandatului lui Barack Obama, el a fost coordonator de răspuns al Casei Albe la criza provocată de virusul Ebola.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

2 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

3 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More