International

SUA: Şeful NASA acuză China că foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu

Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA, potrivit Agerpres.

“China a făcut paşi extraordinari (în spaţiu), în special în ultimii 10 ani, dar sunt foarte, foarte secretoşi”, a declarat Nelson în comisia de buget a Camerei Reprezentanţilor din SUA, într-o intervenţie despre cererea de buget a agenţiei spaţiale americane pentru 2025.

“Credem că o mare parte din aşa-numitul lor program spaţial civil este un program militar. Şi cred că, de fapt, suntem într-o cursă”, a adăugat el.

Nelson a subliniat, de asemenea, că este “de datoria noastră” să ajungem pe Lună. “Îngrijorarea mea este dacă China ar ajunge prima acolo şi ar spune brusc ‘ok, acesta este teritoriul nostru, staţi deoparte'”, a avertizat el.

Şeful NASA a spus că SUA nu îşi vor pierde “avantajul global” în spaţiu, “dar trebuie să fii realist că R.P.Chineză cheltuieşte într-adevăr mulţi bani pe asta şi că au mult loc de creştere în bugetul lor”.

“Cred că ar fi mai bine să nu lăsăm garda jos”, a adăugat Nelson.

Şeful NASA şi-a exprimat speranţa că “programul spaţial chinez îşi va veni în fire şi va înţelege că spaţiul civil este pentru utilizări paşnice”, dar a adăugat că nu a observat ca acest lucru să fie demonstrat de China.

Prin programul Artemis, NASA vrea să trimită din nou oameni pe Lună după mai bine de 50 de ani. Misiunea de aselenizare Artemis 3 a fost amânată recent până în septembrie 2026.

Scopul pe termen lung al Artemis este de a stabili o bază lunară permanentă ca fundament pentru misiunile pe Marte.

Între timp, China urmăreşte un program spaţial ambiţios într-un efort de a ajunge rapid din urmă SUA şi Rusia.

La numai 20 de ani după ce China a devenit a treia naţiune care şi-a trimis proprii astronauţi în spaţiu, Beijingul operează acum o staţie spaţială modernă şi complet funcţională şi explorează Luna şi Marte. China a declarat că vrea să trimită oameni pe Lună până în 2030.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

2 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

2 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

2 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

3 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

3 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More