Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLloyd Austin/ Sursa foto: president.gov.ua
Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, ar urma să se restabilească “complet” după cancerul de prostată, iar prognosticul său este “excelent”, au declarat vineri doi medici, după o programare de urmărire, notează AFP, potrivit Agerpres.
“Continuă să se recupereze bine şi ne aşteptăm să se restabilească complet. Cancerul de prostată al ministrului Austin a fost tratat din vreme şi eficient, iar prognosticul său este excelent”, au făcut cunoscut medicii într-un comunicat împărtăşit de Pentagon.
Fostul general de 70 de ani a aflat la începutul lui decembrie că suferă de cancer de prostată. A fost operat pe 22 decembrie, întorcându-se acasă a doua zi, apoi a fost internat din nou în spital de la 1 ianuarie din cauza unor complicaţii, printre care greaţă şi dureri puternice.
Acest diagnostic şi cele două internări care au urmat au fost comunicate doar celor mai înalte autorităţi ale ţării, începând cu Joe Biden, câteva zile mai târziu, ceea ce a provocat indignare în presă şi în rândul adversarilor săi republicani, în plin an electoral.
Casa Albă a fost informată abia pe 4 ianuarie despre spitalizarea sa, care a fost făcută publică pe 5 ianuarie.
Lloyd Austin şi-a făcut prima apariţie publică marţi, după ce a fost externat din spital pe 15 ianuarie, vorbind prin videoconferinţă la o reuniune privind ajutorul acordat Ucrainei.
Aleşi republicani au cerut plecarea lui, dar Joe Biden a declarat că şi-a păstrat încrederea în ministrul său, regretând în acelaşi timp o lipsă de comunicare.
Guvernul chinez a acuzat luni SUA de "subminarea gravă a regulilor comerciale internaţionale" după ce…
Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…
Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
This website uses cookies.
Read More