Update articol:

SUA: Senatorul republican Mitt Romney se retrage din viaţa politică

SUA: Senatorul republican Mitt Romney se retrage din viaţa politică
 - poza 1 Sursa foto: twitter.com/MittRomney

Senatorul american Mitt Romney, învins la prezidenţiale de Barack Obama, a anunţat miercuri că nu va mai candida pentru un nou mandat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“De 25 de ani sunt implicat într-un fel sau altul în serviciul public”, a declarat republicanul de 76 de ani într-un comunicat. “Sincer, este timpul să facem loc unei noi generaţii de lideri”, a continuat senatorul al cărui mandat se încheie în ianuarie 2025.

Anunţul lui Mitt Romney, fost guvernator al statului Massachusetts, intervine într-un moment în care America trece prin dezbateri profunde despre îmbătrânirea clasei sale politice.

“Ne confruntăm cu provocări cruciale – de la datoria naţională la schimbările climatice şi la ambiţiile autoritare ale Rusiei şi Chinei”, a afirmat el, apreciind că nici preşedintele Biden, în vârstă de 80 de ani, nici rivalul său Donald Trump, 77 de ani, nu sunt în măsură să facă faţă acestora.

În 2012, republicanul cu ton şi poziţii moderate a purtat culorile republicane în faţa lui Barack Obama, fără succes. A fost ales în Senat în noiembrie 2018, unde a întruchipat una dintre cele mai critice voci republicane ale preşedintelui de atunci, Donald Trump.

De altfel, fostul preşedinte a salutat o “veste fantastică” pe reţeaua sa de socializare Truth.

BVB | Știri BVB
MF CAPITAL SA (MECE) (21/01/2026)

Calendar financiar 2026

SINTEZA S.A. (STZ) (21/01/2026)

Calendar financiar 2026

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (21/01/2026)

Consiliul TTS a aprobat prelungirea unui contract de servici logistice integrate

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (21/01/2026)

Disponibilitate vot on-line AGEA din 27 ianuarie 2026

OMV PETROM S.A. (SNP) (21/01/2026)

Bulgarian Energy Holding intra in consortiul de explorare Han Asparuh