International

SUA: Senatul american trimite un mesaj de solidaritate Ucrainei

Senatorii americani au transmis marţi un mesaj de solidaritate poporului ucrainean şi un avertisment preşedintelui rus după ce nu au nereuşit să se pună de acord asupra unui proiect comun de sancţiuni la adresa Rusiei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“În aceste vremuri întunecate trimitem un mesaj de solidaritate şi determinare poporului ucrainean în numele celor două partide, precum şi un avertisment la fel de clar pentru Vladimir Putin”, au scris doisprezece înalţi oficiali democraţi şi republicani într-un text.

Textul, semnat printre alţii de liderii celor două partide, Chuck Schumer şi Mitch McConnell, este un mesaj rar de unitate într-un Congres divizat politic. Este rezultatul eşecului senatorilor de a ajunge la un acord asupra unui proiect de lege comun privind impunerea de sancţiuni Rusiei. Un obstacol major a fost reprezentant de chestiunea dacă Moscova trebuie sancţionată înainte sau după o posibilă invazie a Ucrainei.

La sfârşitul lunii ianuarie, senatori influenţi din ambele tabere dădeau asigurări că sunt extrem de aproape de sancţiuni comune. Republicanii au decis însă în cele din urmă marţi după-amiază să prezinte propriul text.

“Este regretabil că republicanii din Senat au decis să adopte o poziţie partizană mai degrabă decât să lucreze la o propunere susţinută de ambele partide”, a spus preşedintele democrat al Comisiei pentru afaceri externe din Senat, Bob Menendez.

Preşedintele Joe Biden, care a promis marţi că are pregătite sancţiuni împotriva Rusiei nu are neapărat nevoie de sprijinul Congresului pentru a le impune. Sprijinul aleşilor americani din ambele partide ar trimite însă un semnal puternic liderului democrat de la Casa Albă.

În mesajul comun de sprijin, senatorii americani asigură că sunt gata să susţină deplin impunerea de “sancţiuni puternice, robuste şi eficiente împotriva Rusiei”.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

5 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

5 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

6 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

6 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

7 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More