Categories: Fără categorie

SUA: Senatul confirmă un prim ambasador al lui Biden

Senatul american a confirmat miercuri numirea unui prim ambasador al preşedintelui Joe Biden într-o ţară străină, situaţia celorlalţi diplomaţi nominalizaţi de Biden după instalarea sa la Casa Albă, la începutul anului, fiind în continuare în suspans, din cauza opoziţiei unui senator, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Senatul l-a confirmat după o şedinţă maraton în noaptea de marţi spre miercuri pe Ken Salazar ca ambasador în Mexic, confirmare ce constituie o excepţie în impasul provocat de Ted Cruz, fost candidat conservator la preşedinţie şi un virulent critic al lui Biden.

Ex-senatorul Kenneth Lee Salazar, în vârstă de 66 de ani, este cunoscut pentru relaţiile sale bune cu Congresul.

Prin opoziţia sa faţă de numirile lui Biden, Ted Cruz protestează în principal împotriva deciziei acestuia de a renunţa la impunerea de sancţiuni în legătură cu Nord Stream 2, controversatul gazoduct ce va lega Rusia de Germania ocolind Ucraina.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

59 de minute ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

o oră ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

o oră ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

5 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More