International

SUA şi alte organizaţii anunţă un plan pentru atenurea crizei alimentare, exacerbată de invadarea Ucrainei

Statele Unite, câteva bănci globale de dezvoltare şi alte grupuri au prezentat miercuri un plan de miliarde de dolari destinat să remedieze criza de securitate alimentară mondială, exacerbată de invadarea Ucrainei de către Rusia, transmite AP, potrivit Agerpres.

“Câteva bănci globale de dezvoltare lucrează intens pentru a împărtăşi competenţele lor în materie de finanţare, asistenţă tehnică şi angajament politică”, pentru a preveni foametea cauzată de război, creşterea preţurilor alimentelor şi pagubele cu care se confruntă recoltele din cauza schimbărilor climatice, a informat Departamentul american al Trezoreriei.

Zeci de miliarde de dolari vor fi cheltuiţi pentru sprijinirea fermierilor, rezolvarea crizei legate de aprovizionarea cu îngrăşăminte, dezvoltarea terenurilor pentru producţia agricolă.

Astfel, Banca Asiatică de Dezvoltare (ADB) va contribui la finanţarea necesară pentru a sprijini procurarea de alimente pentru cetăţenii din Afganistan şi Sri Lanka, iar Banca Africană de Dezvoltare va folosi 1,5 miliarde de dolari pentru a ajuta 20 milioane de fermieri africani, conform Trezoreriei SUA.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Mondială, Banca Inter-americană de Dezvoltare şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii vor contribui de asemenea cu zeci de miliarde de dolari în următoarele luni şi în următorii ani pentru a-i sprijini pe producătorii de alimente şi a rezolva problemele provocate de deficitul de aprovizionare.

Planul vine în urma întâlnirii din aprilie dintre secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, şi liderii FMI şi Băncii Mondiale, unde oficialul american a cerut statelor dezvoltate să ajute la combaterea crizei de securitate alimentară mondială.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More