International

SUA suspendă programele de ajutor pentru guvernul din Niger (Blinken)

Statele Unite suspendă programele de ajutor pentru guvernul din Niger, unde puciştii au preluat puterea, dar vor continua ajutorul umanitar vital la faţa locului, a anunţat vineri şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Washingtonul “suspendă anumite programe de ajutor internaţional în beneficiul guvernului din Niger”, a indicat el într-un comunicat. Dar “furnizarea ajutorului umanitar şi alimentar vital va continua”, a adăugat secretarul de stat.

Miercuri seara, Statele Unite au ordonat evacuarea personalului neesenţial de la ambasada din Niamey.

Potrivit comunicatului, Antony Blinken, care a discutat în mai multe rânduri cu preşedintele demis Mohamed Bazoum, a menţionat că ţara sa sa “continuă activităţile statului american în Niger atunci când acestea sunt posibile, inclusiv operaţiuni diplomatice şi de securitate pentru siguranţa personalului american”.

Ajutorul acordat guvernului “depinde de o guvernare democratică şi de respectarea ordinii constituţionale”, a subliniat Blinken, spunând că Washingtonul “va continua să revizuiască ajutorul şi cooperarea internaţională pe baza evoluţiei situaţiei de pe teren”.

Preşedintele înlăturat este reţinut împreună cu familia sa în reşedinţa prezidenţială. Cu toate acestea, el a publicat în ziarul american Washington Post un articol de opinie în care cere ajutorul “guvernului american” şi “comunităţii internaţionale”, afirmând că dacă în ţara sa nu va fi restabilită “ordinea constituţională” întregul Sahel riscă să cadă sub influenţa Rusiei prin intermediul mercenarilor Wagner.

Articole recente

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

o oră ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

o oră ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

2 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

2 ore ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More