International

SUA: Trump a semnat un decret care majorează tarifele vamale pentru zeci de ţări

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat joi seara un decret care impune o creştere a tarifelor vamale pentru zeci de ţări din întreaga lume cu care Statele Unite estimează că au un deficit comercial mai mult sau mai puţin marcat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Noile tarife vamale variază între 11% şi 41%, cele mai mari fiind aplicate Siriei, în timp ce Uniunea Europeană (UE), Japonia sau Coreea de Sud vor fi supuse unei suprataxe de 15%, o măsură care vizează “restructurarea comerţului global în beneficiul angajaţilor americani”, potrivit unui document difuzat de Casa Albă.

Aceste tarife vor intra în vigoare pe 7 august şi nu de la 1 august, aşa cum se aştepta iniţial.

În general, majoritatea ţărilor menţionate în decret sunt supuse unor tarife vamale de 15%, câteva ţări având taxe mai mari, cum ar fi Africa de Sud cu 30%, Serbia cu 35% şi Elveţia cu 39%.

La rândul său, Canada este, de asemenea, vizată de un decret separat, care majorează de la 25% la 35% tarifele pentru produsele sale importate de Statele Unite.

Această creştere se aplică numai produselor care nu tranzitează în cadrul Acordului de liber schimb nord-american.

“Canada nu a putut coopera pentru a reduce fluxul de fentanil şi alte droguri” care intră în Statele Unite, a indicat Casa Albă într-un document care justifică această măsură.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

3 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

3 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

3 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More