International

SUA: Trump este gata să sacrifice democraţia americană, acuză Biden într-un prim discurs de campanie

Preşedintele Joe Biden l-a acuzat vineri Donald Trump că este gata să “sacrifice” democraţia americană, într-un discurs de campanie rostit în statul Pennsylvania, în ajunul celei de-a treia comemorări a atacului asupra Capitoliului, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Campania lui Donald Trump este obsedată de trecut, nu de viitor. El este gata să ne sacrifice democraţia pentru a obţine puterea”, a criticat preşedintele democrat, care vrea să dea un impuls campaniei sale pentru scrutinul din toamnă, lângă Valley Forge, un loc cu semnificaţie în războiului de independenţă al Statelor Unite.

 

Preşedintele Joe Biden l-a mai acuzat pe Donald Trump că foloseşte retorica Germaniei naziste.”Vorbeşte despre sângele americanilor, care este otrăvit, folosind exact acelaşi limbaj ca cel folosit în Germania nazistă”, a spus preşedintele democrat.

De asemenea, Donald Trump acceptă violenţa politică”, la fel ca susţinătorii săi, a denunţat Joe Biden în discursul său. Trump şi susţinătorii săi MAGA (“Make America Great Again”, “Să facem American măreaţă din nou”, sloganul emblematic al miliardarului republican) nu numai că tolerează violenţa politică, dar râde de ea”, a criticat preşedintele democrat în vârstă de 81 de ani, aflat cot la cot cu rivalul republican, conform ultimelor sondaje.

Preşedintele Biden avea programat să ţină discursul sâmbătă, când se împlineau fix trei ani de la asaltul asupra Capitoliului, care a avut loc pe 6 ianuarie 2021, dar data a fost schimbată din cauza unei prognoze de furtună.

Atacul asupra Capitoliului rămâne un subiect disputat în SUA. Un sfert dintre americani cred, fără dovezi, că FBI s-a aflat în spatele lui, potrivit unui sondaj realizat de Washington Post şi Universitatea din Maryland, publicat în această săptămână.

Un purtător de cuvânt al lui Trump, Steven Cheung, a replicat imediat că Joe Biden este “adevărata ameninţare la adresa democraţiei”.

Anterior, şefa echipei de campanie a preşedintelui, Julie Chavez Rodriguez, estimase că discursul electoral al lui Joe Biden de acum patru ani, potrivit căruia conducea o “bătălie pentru sufletul Americii”, este mai relevant ca niciodată.”Ameninţarea pe care Donald Trump a reprezentat-o pentru democraţia americană în 2020 nu a făcut decât să se adâncească”, a spus ea într-un comunicat.

Locul ales de preşedintele Biden pentru a susţine discursul de vineri este unul simbolic. La Valley Forge, George Washington, cel care avea să devină primul preşedinte al Statelor Unite, a reunit forţele militare americane care au luptat împotriva Imperiului Britanic în urmă cu aproape 250 de ani.”Am ales Valley Forge pentru că acolo George Washington a unificat coloniile”, a spus directorul adjunct al echipei de campanie, Quentin Fulks.”Apoi a devenit preşedinte şi a pus bazele tranziţiei paşnice a puterii, ceva ce Donald Trump şi republicanii au refuzat să facă”.

Această dorinţă de a accelera campania lui Joe Biden vine după criticile anumitor democraţi care cred că ea a demarat prea încet. Preşedintele nu a reuşit să convingă alegătorii că economia se îmbunătăţeşte, în pofida cifrelor de angajare mai bune decât estimările, dar cu preţuri care continuă să rămână ridicate. Imigraţia şi problemele de la frontiera cu Mexic, sprijinul pentru războiul Israelului împotriva Hamas, care divide Partidul Democrat, sau chiar Congresul care îi blochează cererea de fonduri suplimentare pentru Ucraina, sunt tot atâtea probleme spinoase pentru campania electorală a actualului locatar de la Casa Albă.

Primul clip de campanie al lui Joe Biden, lansat joi şi care va fi difuzat la televizor începând de sâmbătă, avertizează asupra ameninţării “extreme” la adresa democraţiei prin difuzarea unor imagini din timpul asaltului asupra Capitoliului.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

7 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

7 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

7 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

8 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

8 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More