International

SUA: Trump îl acuză pe Biden că îi influenţează pe procurori pentru a-l distrage de la campania electorală

Republicanul Donald Trump l-a acuzat marţi pe rivalul său democrat Joe Biden că l-a împiedicat în campanie, determinându-i pe procurori să-l pună sub acuzare, în pofida promisiunilor de independenţă oferite de Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Joe-la-Crapule m-a târât în instanţă în mijlocul unei campanii electorale pe care o voi câştiga fără îndoială, dar care mă obligă să cheltuiesc timp şi bani pe lucruri care nu au legătură cu campania”, a afirmat fostul preşedinte în faţa susţinătorilor săi în New Hampshire.

Donald Trump a fost inculpat de trei ori, în câteva luni, în cazuri separate.

Miliardarul republican este acuzat de presiuni electorale în timpul alegerilor prezidenţiale din 2020, de gestionare neglijentă a unor documente confidenţiale şi de plăţi suspecte către o fostă actriţă de filme porno.

Fostul preşedinte a pledat nevinovat în toate aceste cazuri, pe care le descrie drept o “vânătoare de vrăjitoare”, condusă de administraţia Biden.

Donald Trump a cerut de asemenea instanţei care îl va judeca pentru încercările sale de a întoarce în favoarea sa rezultatul alegerilor din 2020 să respingă un ordin solicitat de procurorul special pentru a-şi limita comentariile publice asupra cazului.

Miliardarul republican l-a acuzat pe procurorul special Jack Smith că i-a atacat libertatea de exprimare, garantată de primul amendament al Constituţiei SUA.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

29 de minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

34 de minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

41 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

53 de minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More