International

SUA: Trump îl devansează pe Biden într-un sondaj ce critică modul în care actualul preşedinte gestionează războiul Israel-Hamas

Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, se află la două procente procentuale în urma fostului preşedinte republican Donald Trump, într-un sondaj publicat duminică de postul NBC, ce relevă o mare nemulţumire în rândul alegătorilor americani faţă de modul în care actualul lider de la Casa Albă gestionează situaţia creată de războiul între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Biden, care urmăreşte să obţină şi al doilea mandat prezidenţial anul viitor, a obţinut în acest sondaj 44% din intenţiile de vot, iar Trump 46%. Fostul preşedinte conduce detaşat în sondajele pentru alegerile primare republicane, deşi se confruntă cu patru dosare penale.

Într-un sondaj similar efectuat în septembrie, Biden şi Trump erau aproximativ la egalitate, fiecare cu 46%, după ce în iunie într-un alt sondaj Biden avea patru procente în faţa lui Trump (49% la 45%).

De asemenea, indicele de aprobare a lui Biden a coborât la 40%, cel mai redus de la începutul preşedinţiei sale, întrucât majorităţi clare din toate segmentele de alegători dezaprobă modul în care el gestionează politica externă în general şi problema războiului Israel-Hamas în special, relevă sondajul.

Astfel, în rândul electoratului democrat majoritatea consideră că Israelul a mers prea departe în acţiunea sa militară în Fâşia Gaza, iar în rândul alegătorilor cu vârste între 18 şi 34 de ani un procent de 70% dezaprobă modul în care Biden gestionează acest conflict.

Doar puţin peste jumătate dintre alegătorii democraţi (51%) spun că aprobă modul lui Biden de abordare a războiului din Fâşia Gaza, în timp ce 69% dintre alegătorii republicani şi 59% dintre cei nehotărâţi îl dezaprobă.

Joe Biden a atins în acest sondaj maximul său istoric în indicele de dezaprobare (57%) de când este preşedinte.

Unul dintre realizatorii sondajului, sociologul republican Bill McInturff, spune că nu-şi aminteşte să fi existat vreun alt moment în care un conflict extern în care nu sunt implicate trupe americane să fi influenţat atât de mult scena politică internă a SUA.

Sondajul, realizat de asemenea de sociologul democrat Jeff Horwitt, s-a desfăşurat în perioada 10-14 noiembrie, pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de persoane, cu o marjă de eroare de 3,1%.

Articole recente

Consolidarea finanțelor publice va contribui la ajustarea deficitului balanței comerciale (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Pe parcursul ultimelor decenii România s-a confruntat cu persistența dezechilibrelor macroeconomice, evoluție…

58 de minute ago

Tulcea – Un nou mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, în noaptea de marți spre miercuri, un…

o oră ago

ELECTROMAGNETICA S.A – Vânzarea stațiilor de încărcare vehicule electrice Lotul I și/sau Lotul II

ELECTROMAGNETICA S.A., cu sediul în Str. Calea Rahovei, nr. 266-268, București, sector  5, înregistrată la…

o oră ago

China și India convin să coordoneze comerțul, chiar dacă SUA critică „centrul global de tranzacționare a petrolului rusesc” (Zero Hedge)

După ani de tensiuni crescânde între rivalii nucleari China și India, care au ajuns chiar…

o oră ago

Acțiunile criptomonedelor se prăbușesc pe fondul aversiunii investitorilor față de risc

Acțiunile criptomonedelor au suferit marți, pe fondul fugii investitorilor de acțiunile din sectorul tehnologic și…

2 ore ago

Un atac ucrainean întrerupe alimentarea cu energie electrică în regiunea Zaporizhzhia controlată de Rusia

Un atac ucrainean cu drone, care a avut loc marți noaptea, a întrerupt alimentarea cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More