International

SUA: Trump se opune oricărui acord asupra imigraţiei apărat de Biden

Donald Trump a subliniat sâmbătă opoziţia sa faţă de un acord negociat între cele două partide în Congresul american privind imigraţia, pe care Joe Biden îl apără promiţând că acesta îi va acorda autoritatea de a închide frontiera cu Mexicul, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Un acord prost privind frontiera este mult mai rău decât niciun acord!”, a scris cu majuscule favoritul republicanilor pentru prezidenţialele din 2024 pe reţeaua sa Truth Social.

“Închideţi frontiera!”, a adăugat el.

În campanie la Las Vegas, statul Nevada, Trump a susţinut sâmbătă că există “o probabilitate de 100% ca în Statele Unite să aibă loc un atac terorist de amploare” comis de persoane care au traversat această frontieră.

În timp ce imigraţia la frontiera cu Mexicul va fi unul dintre subiectele cheie ale următoarelor alegeri prezidenţiale, la care Donald Trump este pe cale să devină candidat pentru a treia oară la rând, preşedintele american Joe Biden depune eforturi pentru adoptarea unui proiect de lege privind imigraţia negociat între democraţi şi republicani în Senat.

El i-a îndemnat vineri seara pe parlamentarii conservatori să nu blocheze acest proiect deja negociat, afirmând că, dacă ar fi adoptat, va fi “cel mai sever şi corect set de reforme pe care l-am avut vreodată în ţara noastră pentru a securiza frontiera”.

“Mi-ar da, în calitate de preşedinte, o nouă autoritate de urgenţă pentru a închide frontiera atunci când aceasta este copleşită”, a adăugat Joe Biden, asigurând că “va folosi această putere în aceeaşi zi în care legea va intra în vigoare”.

Mai devreme, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor SUA, Mike Johnson, avertizase că, în situaţia actuală, orice vot privind noi finanţări pentru ajutorarea Ucrainei, precum şi pentru întărirea frontierei cu Mexicul, unde sosesc un număr record de migranţi, este “născut mort”.

Cele două probleme sunt în prezent negociate împreună, punând în pericol livrările de arme şi echipamente esenţiale pentru armata ucraineană.

Donald Trump a făcut din imigraţie una dintre axele majore ale campaniei sale pentru a reveni la Casa Albă în 2025 şi îşi foloseşte influenţa pe lângă republicani pentru a bloca orice acord.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

2 ore ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

2 ore ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

2 ore ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

3 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More