International

SUA: Trump suferă o înfrângere judiciară majoră privind taxele vamale

O curte de apel federală americană a decis vineri că o mare parte din taxele vamale impuse de preşedintele Statelor Unite Donald Trump sunt ilegale, un eşec major pentru un pilon al politicilor sale care zguduie economia globală, înainte de a sesiza Curtea Supremă să se pronunţe la rândul ei, notează AFP, potrivit Agerpres.

Cu aplicarea hotărârii suspendată până pe 14 octombrie, taxele vamale contestate rămân în vigoare deocamdată.

“Toate taxele vamale sunt încă în vigoare”, a reacţionat rapid preşedintele american într-un mesaj cu litere mari pe reţeaua sa Truth Social.

“Acum, cu ajutorul Curţii Supreme a Statelor Unite, le vom folosi pentru a servi ţara noastră”, a adăugat preşedintele. El a făcut cunoscut astfel că va trimite problema Curţii, a cărei majoritate conservatoare a cimentat-o, pentru a soluţiona disputa în ultimă instanţă.

Hotărârea de vineri, luată cu o majoritate de şapte judecători la patru, slăbeşte ofensiva protecţionistă a şefului statului care îşi exprimase public temerile cu privire la această posibilitate la începutul acestei luni.

De la revenirea la putere în ianuarie, Donald Trump a introdus, în mai multe valuri, noi suprataxe asupra produselor care intră în Statele Unite. Acestea variază de la 10% la 50%, în funcţie de situaţie şi de ţară.

Aceste taxe vamale – diferite de cele care afectează sectoare specifice (auto, oţel, aluminiu, cupru) – au fost contestate în instanţă.

Conform textului deciziei, “legea acordă preşedintelui puteri semnificative pentru a lua o serie de măsuri ca răspuns la o urgenţă naţională declarată, dar niciuna dintre aceste măsuri nu include explicit puterea de a impune taxe vamale şi alte tarife”, prerogativă a Congresului.

Judecătorii au considerat că şeful statului nu poate impune tarife nediscriminatorii, fără limite de timp sau sumă.

Or, se precizează, cele care au fost introduse “se aplică practic tuturor articolelor importate în Statele Unite”, aproape indiferent de originea lor.

În mesajul său pe Truth Social, preşedintele american a denunţat decizia ca fiind “extrem de politizată”.

În opinia sa, dacă taxele vamale ar fi retrase, “ar fi o catastrofă completă pentru ţară”, care ar fi “distrusă”.

La începutul lunii august, el şi-a exprimat temerile că va trebui să ramburseze “sume uriaşe”, în timp ce guvernul american se laudă că încasează zeci de miliarde de dolari din venituri suplimentare.

De asemenea, guvernul se teme că va pierde o pârghie majoră de presiune asupra partenerilor săi comerciali. Teama de taxele vamale exorbitante i-au împins pe mulţi dintre aceştia să evite să riposteze şi, în schimb, să îşi deschidă şi mai mult pieţele pentru produsele americane.

Cazul a fost examinat pentru prima dată de Curtea de Comerţ Internaţional (ITC) a SUA, care a decis la sfârşitul lunii mai că Donald Trump şi-a depăşit puterile prin impunerea unor suprataxe neţintite. 

Articole recente

„Ați ucis peste 70.000 de civili”: un academician chinez confruntă un oficial israelian cu privire la genocidul din Gaza într-un videoclip viral

Yan Xuetong acuză Israelul că și-a pierdut busola morală ucigând civili în Gaza La recentul…

4 ore ago

Trump și Xi fac progrese în privința acordului TikTok și planifică o întâlnire în Coreea de Sud

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că el și președintele chinez Xi Jinping au înregistrat…

4 ore ago

Serviciul britanic MI6 recrutează spioni pe dark web

Serviciul britanic de informaţii externe (MI6) a anunţat vineri lansarea unui portal pe dark web…

4 ore ago

Clima: Obiectivul de 1,5°C este “pe punctul de a se prăbuşi”, avertizează secretarul general al ONU

Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C în raport cu era preindustrială este "pe…

4 ore ago

Marinescu (BNR): Aderarea la zona euro ar putea fi următorul mare proiect al României pentru următorul deceniu

Aderarea la zona euro ar putea fi următorul mare proiect naţional al României pentru următorul…

4 ore ago

Trump va impune o taxă de 100.000 de dolari pe an pentru vizele H-1B, lovind astfel sectorul tehnologic

Vizele sunt utilizate în principal de sectorul tehnologic Microsoft și JPMorgan au sfătuit deținătorii de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More