International

SUA: Un fost responsabil al FBI condamnat la patru ani de închisoare fiindcă a lucrat pentru un oligarh rus

Un fost înalt responsabil al poliţiei federale americane, FBI, a fost condamnat la patru ani şi două luni de închisoare deoarece a lucrat pentru oligarhul rus Oleg Deripaska, vizat de sancţiunile Washingtonului, a anunţat joi Departamentul de Justiţie (DoJ) al Statelor Unite, notează AFP, potrivit Agerpres.

Arestat în ianuarie, Charles McGonigal, 55 de ani, care a condus unitatea de contrainformaţii din cadrul biroului FBI la New York înainte de a se pensiona în 2018, a pledat vinovat în august pentru încercarea de a încălca legea privind sancţiunile şi spălare de bani în beneficiul lui Oleg Deripaska.

El a fost condamnat joi la 50 de luni de închisoare şi o amendă de 40.000 de dolari, a anunţat DoJ într-un comunicat.

“Charles McGonigal a trădat încrederea pe care i-a acordat-o ţara, folosindu-şi funcţia din FBI pentru a-şi pregăti viitorul în afaceri”, a declarat procurorul districtului Sud din New York, Damian Williams, citat în text, acuzându-l că a avut “a compromis securitatea naţională oferindu-şi serviciile lui Oleg Deripaska, un magnat rus care se comportă ca un agent al lui Vladimir Putin”.

În momentul în care participa la anchete asupra oligarhilor ruşi, printre care Oleg Deripaska (fondatorul gigantului în domeniul aluminiului Rusal), Charles McGonigal “a început să stabilească o relaţie cu un agent al lui Deripaska în speranţa de a face afaceri cu el odată retras din FBI”, a subliniat DoJ.

“În 2021, a încercat să-i furnizeze servicii, cu încălcarea sancţiunilor impuse în 2018 de Statele Unite împotriva lui Deripaska”, interzicând orice relaţie comercială între americani şi acesta din urmă, potrivit comunicatului.

Îi este reproşat în special că a acceptat să ancheteze pe cont propriu asupra unui oligarh rus rival, în schimbul unor plăţi clandestine.

“McGonigal spera să câştige milioane de dolari din afacerea lui cu Deripaska, dar agenţi aparţinând diviziei FBI pe care o conducea au fost cei care i-au dejucat planul după doar câteva luni”, a precizat Departamentul de Justiţie al SUA.

Articole recente

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

28 de minute ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

49 de minute ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

60 de minute ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

o oră ago

Pentagonul intenţionează să trimită armata la Chicago – presă

Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…

o oră ago

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More