sursa Pixabay
Departamentul american de Justiţie a intentat marţi un proces împotriva magnatului american de cazinouri Steve Wynn pentru a-l forţa să se declare “agent” al Chinei în Statele Unite, scrie AFP.
Potrivit justiţiei americane, Wynn apăra interesele chineze când s-a întâlnit cu Donald Trump şi cu alţi oficiali ai administraţiei sale în 2017 pentru a-i convinge să retragă viza acordată lui Guo Wengui, un om de afaceri chinez în exil după ce a fost acuzat de Beijing în special de fraudă financiară.
Steve Wynn a depus “aceste eforturi la cererea lui Sun Lijun, care era pe atunci ministru al MPS”, Ministerul chinez al Securităţii Publice, a indicat justiţia americană.
La acea dată, compania lui Steve Wynn deţinea trei cazinouri în Macao, o regiune semi-autonomă a Chinei, iar magnatul american a transmis cererea lui Sun Lijun cu scopul de “a-şi proteja interesele comerciale în Macao”, se arată într-un document al instanţei.
Wynn, care deţinea cazinouri şi la Las Vegas si a fost membru al conducerii Partidului Republican, a avut, de asemenea, “mai multe conversaţii” cu înalţi responsabili de la Casa Albă “pentru a aranja o întâlnire cu Sun (Lijun) şi alţi oficiali guvernamentali ai RPC”, Republica Populară Chineză, se arată în document.
Magnatul american, căruia i s-a recomandat să se înregistreze ca lobbyist în numele Chinei din cauza unei legi care o impunea, a refuzat, a subliniat documentul, potrivit Agerpres.
Acuzat că a agresat sexual mai mulţi angajaţi ai grupului său Wynn Resorts, Steve Wynn şi-a părăsit postul de CEO în 2018 şi, totodată, a demisionat din funcţia de director financiar al Partidului Republican.
Şeful serviciilor secrete militare ucrainene, Kirilo Budanov, îl va înlocui pe Oleksii Reznikov în funcţia…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este posibil ca anumiţi miniştri să fie schimbaţi…
România este interesată să completeze necesarul de consum utilizând terminalul egiptean de gaze naturale lichefiate…
România şi Egiptul intenţionează să îşi consolideze cooperarea, inclusiv în domeniul transportului maritim, a declarat,…
* Ministrul Apărării spune că va demisiona dacă Zelensky va ordona demiterea lui Începând…
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, consideră că nu există motive de îngrijorare din cauza embargoului asupra…