Politica

SUA: Washingtonul consideră că recentul scrutin prezidenţial din Iran a fost “destul de fabricat”

Statele Unite consideră că procesul în urma căruia Ebrahim Raisi a fost ales preşedinte al Iranului a fost unul “destul de fabricat”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, o reiterare a opiniei americane conform căreia recentele alegeri nu au fost nici libere şi nici corecte, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Politica noastră privind Iranul este concepută pentru a promova interesele SUA şi asta indiferent de cine este ales preşedinte al Iranului într-un … proces pe care îl considerăm destul de fabricat. Acesta nu a fost un proces electoral liber şi corect”, a declarat Ned Price reporterilor într-un briefing telefonic.

Ebrahim Raisi a fost şef al autorităţii judiciare din Iran. În vârstă de 60 de ani, el este un ultraconservator critic faţă de Occident.

Pe 3 august, Raisi îi va succede actualului preşedintele, Hassan Rouhani, un personaj politic pragmatic.

În Iran, prerogativele preşedintelui sunt limitate, cea mai mare parte a puterii aparţinând ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

43 de minute ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

45 de minute ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

52 de minute ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

5 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More