International

SUA: Washingtonul plasează Azerbaidjanul pe lista de supraveghere a libertăţii religioase

Statele Unite au adăugat joi Azerbaidjanul pe lista de supraveghere pentru atacuri asupra libertăţilor religioase, pe fondul temerilor privind moştenirea creştină din Nagorno-Karabah, un teritoriu disputat asupra căruia Baku a recăpătat controlul în septembrie anul trecut, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat Antony Blinken a publicat lista neagră anuală a Statelor Unite cu privire la atacurile la libertatea religioasă, pe care au fost menţinute cele 12 ţări prezente în lista anterioară, inclusiv China, Iran, Pakistan şi Arabia Saudită.

Singura modificare este adăugarea Azerbaidjanului, ceea ce înseamnă că, dacă nu există îmbunătăţiri, ţara va ajunge în cele din urmă pe lista neagră şi va face subiectul unor potenţiale sancţiuni.

Azerbaidjan, o ţară bogată în hidrocarburi şi partener frecvent al Washingtonului, a dobândit controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah în septembrie anul trecut, în timpul unei ofensive fulgerătoare, provocând plecarea aproape a întregii populaţii armene de pe acest teritoriu disputat.

Într-o recomandare recentă adresată Departamentului de Stat, Comisia americană pentru libertatea religioasă internaţională şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la conservarea siturilor religioase creştine din Nagorno-Karabah.

Comisia este, de asemenea, alarmată de reglementarea practicilor religioase din Azerbaidjan, ţară cu o majoritate musulmană şiită, dar condusă în mare parte într-o manieră laică şi cu o mână de fier de către preşedintele Ilham Aliev.

Departamentul de Stat nu a dat însă curs recomandării comisiei de a plasa India pe lista neagră. Aceeaşi comisie este îngrijorată de creşterea atacurilor asupra minorităţilor religioase, în special a musulmanilor şi creştinilor din cea mai populată ţară din lume.

India a respins acuzaţiile şi puţini se aşteptau ca Departamentul de Stat să urmeze recomandarea comisiei. Washingtonul urmăreşte de mai mulţi ani să stabilească relaţii mai calde cu New Delhi, în special în dorinţa sa de a combate influenţa tot mai mare a Chinei.

Ţările de pe lista neagră sunt China, Cuba, Eritreea, Iran, Birmania, Nicaragua, Coreea de Nord, Pakistan, Rusia, Arabia Saudită, Tadjikistan şi Turkmenistan.

În afară de Azerbaidjan, ţările aflate pe lista de supraveghere sunt Algeria, Republica Centrafricană, Comore şi Vietnam.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

10 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

11 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

12 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More