Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Statele Unite au anunţat miercuri că au adăugat Cuba pe lista neagră a ţărilor despre care Washingtonul apreciază că nu cooperează suficient în materie de combatere a terorismului, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Cuba se alătură altor patru adversari ai Washingtonului (Iran, Siria, Coreea de Nord şi Venezuela) care nu au obţinut pentru anul 2019 certificarea solicitată de legislaţia americană privind combaterea terorismului, o condiţie necesară pentru vânzările de arme de către SUA.
Havana revine în acest grup după ce, în 2015, a fost scoasă de pe listă de preşedintele american Barack Obama, care a iniţiat o politică de deschidere faţă de regimul cubanez.
Departamentul de Stat american invocă prezenţa în Cuba a negociatorilor grupării columbiene rebele ELN. Aceştia au sosit în 2017 la Havana pentru negocieri cu reprezentanţii regimului columbian, dar nu au mai părăsit insula.
“Refuzul Cubei de a discuta constructiv cu guvernul columbian demonstrează că aceasta nu cooperează cu activitatea SUA pentru a sprijini eforturile Columbiei în vederea unei păci drepte şi durabile”, consideră diplomaţia americană.
Un înalt oficial cubanez a răspuns că, dimpotrivă, Havana este “o victimă a terorismului”.
“Există o lungă istorie a actelor teroriste comise de guvernul SUA împotriva Cubei şi de complicităţi ale autorităţilor americane cu persoane şi organizaţii care au pus la cale, au finanţat şi au săvârşit astfel de acte de pe teritoriul SUA”, a declarat pe Twitter Carlos F. de Cossio, responsabil pentru relaţiile cu SUA în cadrul ministerului cubanez de externe.
Faptul că nu poate obţine certificarea din partea Departamentului de Stat nu va afecta Cuba deoarece Havana, aflată deja în conflict cu Washingtonul, nu importă arme din SUA. Această decizie se adaugă însă unui şir de măsuri de sfidare a insulei comuniste adoptate de administraţia americană după sosirea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă.
Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
This website uses cookies.
Read More