Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzO pană de curent a declanşat generatoarele de energie de la Banca Naţională a României, iar unul dintre acestea a scos fum, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.
“Am avut o pană de curent şi în urma penei de curent au pornit generatoarele automate de energie care sunt alimentate pe motorină. Unul dintre generatoare, care nu a mai fost utilizat de foarte multă vreme, a scos fum. Nu a fost un incendiu, dar a scos fum şi până s-a identificat sursa fumului unii din colegi au ieşit afară. Nu a fost o evacuare completă a clădirii. Au venit apoi pompierii şi lucrurile au intrat în normal în 20 de minute. Nu a fost nevoie de o intervenţie a pompierilor pentru că a revenit curentul şi s-a stins generatorul”, a explicat Dan Suciu.
“Intervenim ca urmare a unei sesizări privind degajare de fum la sediul BNR. Din informaţiile preliminare rezultă că în urma unei întreruperi în alimentarea cu energie electrică în zona respectivă, la sediul BNR au pornit generatoarele de curent, care au eliberat emisii de gaze şi fum”, informează Biroul de presă al ISUBIF.
Pompierii efectuează verificări în spaţiile interioare. Nu sunt persoane rănite.
Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…
Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…
Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…
Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…
Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…
This website uses cookies.
Read More