Banci

Suciu: Mă aştept să existe disponibilităţi masive de discuţie între clienţi şi bănci

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, se aşteaptă la deschiderea unor renegocieri ale contractelor de credit între bănci şi clienţi, “dacă lucrurile nu revin într-un culoar de creştere acceptabil”.

“Sunt absolut convins că se va deschide un culoar de renegociere, dacă lucrurile nu revin la normal, dacă lucrurile nu revin într-un culoar de creştere acceptabil, pentru că e greu de crezut că actualul ansamblu economic, aşa cum s-a constituit el, va reveni netulburat la dimensiunea actuală. Aşa că mă aştept să existe disponibilităţi masive de discuţie între clienţi şi bănci, dar, repet, vorbim pe baza unui contract bilateral, între două părţi care au angajat acest contract. Intervenţia statului (…) într-un contract bilateral ridică ceva semne de întrebare. Sigur, în condiţiile speciale în care vorbim, poate că ridică mai multe semne de întrebare o neintervenţie de acest gen a autorităţii publice. Dar e o situaţie cu totul specială în acest moment”, a afirmat, vineri, Dan Suciu, la Digi 24, potrivit Agerpres.

În opinia sa, dacă băncile nu înţeleg că lucrurile se schimbă în economie într-un ritm alert şi într-o direcţie complet necunoscută, riscă să rămână cu cât mai puţini clienţi.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al BNR a făcut referire la posibilitatea de amânare a plăţii ratelor şi a precizat că trebuie să vedem normele de aplicare ale acestei ordonanţei de urgenţă, pe care Ministerul Finanţelor urmează să le publice.

“În primul rând, trebuie să remarcăm faptul că orice vom plăti, vom plăti în decursul unei perioade lungi de timp, din câte înţeleg, pentru că trebuie să vedem şi normele de aplicare ale Ministerului de Finanţe. Dar, dacă acest lucru se va întâmpla în, să spunem, decursul a 5 ani, asta va însemna, se împarte toată chestiunea aceasta la 60 de rate. Cred că suma va fi redusă într-un fel, pentru că împărţirea la 60 de rate inevitabil duce la reducerea acestei sume. Dar rămâne să vedem normele de aplicare aici, pentru că îmi e greu să spun cum va considera Ministerul de Finanţe că se va face acest calcul”, a explicat Suciu.

Totodată, a atras atenţia reprezentantul BNR, într-un scenariu ipotetic al unei persoane care a luat un credit “Prima casă”, iar urmare a situaţiei din economie întâmpină probleme la plata ratelor, statul îi acordă un ajutor de şomaj tehnic, dar şi o suspendare a ratelor şi garantarea lor.

“Să remarcăm acest ansamblu foarte complicat de ajutoare care presupune eforturi financiare uriaşe din partea statului şi, cu toată empatia, trebuie să ne facem cu toţii calculele şi să vedem exact cum putem şi ce nu ne mai putem permite. Lumea se schimbă, economiile se schimbă şi situaţiile devin tot mai complicate. Asta nu înseamnă să abandonăm persoanele respective şi băncile trebuie să înţeleagă această situaţie. Poate vin la rândul lor şi ele cu ajutoare semnificative sau cu variante semnificative de uşurare a situaţiei pe momentul pe care l-aţi remarcat şi dumneavoastră, dar tot acest ansamblu de elemente suplimentare care ajută, uşurează şi simplifică trebuie remarcat în acest moment pentru că nu se stă degeaba. Instituţiile funcţionează, încearcă să facă tot ce pot, într-un orizont scurt de timp, cu impredictibilitate enormă şi cu resurse foarte mici. Până la urmă, statul român este un stat cu resurse mici, indiferent de ce tip de ajutor vorbim”, a spus Dan Suciu.

El a adăugat că BNR are consultări permanente cu Ministerul Finanţelor Publice pentru că instituţia este interesată să existe suficientă lichiditate în piaţă şi să aibă acces la surse de finanţare pentru a plăti ajutoarele şi contribuţiile pe care s-a angajat să le plătească în această perioadă. 

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

26 de minute ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

33 de minute ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

42 de minute ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

44 de minute ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

48 de minute ago

This website uses cookies.

Read More