Afaceri

Şucu (Concordia): Vrem să înţelegem mai bine ce doreşte Guvernul în materie de taxe şi impozite; am solicitat întâlniri cu ministrul Finanţelor

Confederaţia Patronală Concordia a solicitat luni, în Consiliul Naţional Tripartit, întâlniri cu ministrul Finanţelor, pentru a discuta despre reforma fiscală, potrivit preşedintelui Confederaţiei, Dan Şucu.

“Am avut astăzi prima întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu în formatul Consiliului Naţional Tripartit, alături de celelalte confederaţii patronale şi sindicale. Dincolo de cele două teme de pe agendă, problemele legate de asistenţii judiciari şi valoarea tichetelor de masă, am ridicat şi alte subiecte care ne preocupă în aceste zile. Vrem să înţelegem mai bine ce doreşte Guvernul în materie de taxe şi impozite şi am solicitat întâlniri cu ministrul Finanţelor pentru a discuta reforma fiscală. Ca reprezentanţi ai mediului privat, am subliniat nevoia de a fi consultaţi şi de a putea să ne exprimăm punctul de vedere pe teme majore cu impact asupra economiei şi consumatorilor, precum fiscalitate, forţă de muncă etc. Ne bucură faptul că prim-ministrul a dat curs invitaţiei noastre de a avea un dialog constant cu partenerii sociali”, a spus Dan Şucu, conform unei declaraţii remise AGERPRES.

Articole recente

Virgil Popescu: Până în trimestrul III al anului 2025, va fi propus un set de măsuri pe termen lung pentru a consolida protecţia sectorului siderurgic al UE

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, afirmă că, potrivit Comisiei Europene, până în…

7 minute ago

SN Nuclearelectrica SA a început astăzi lucrările civile de construcție pentru Proiectul Retehnologizării Unității 1 CNE Cernavodă

Nuclearelectrica anunță că Proiectul Retehnologizării Unității 1 avansează semnificativ, în conformitate cu graficul de lucrări…

50 de minute ago

ANAF: Prejudiciu de peste 90 milioane de lei reprezentând TVA în comerţul cu maşini second-hand

Inspectorii antifraudă şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit un prejudiciu de peste 90…

2 ore ago

Nazare: Reprezentanții FMI au recunoscut eforturile și angajamentul Guvernului pentru reforme consistente; au salutat măsurile recente

Discuțiile reprezentanților misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Ministerului Finanțelor s-au axat pe evoluția economiei…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More