“Există într-adevăr un pesimism la nivelul consumatorului legat de tot ce înseamnă reajustarea fiscală. În cadrul Concordia ne interesează foarte mult să contribuim cu tot ce putem pe partea de măsuri de stimulare economică. Fiecare dintre federaţiile noastre va veni în viitorul foarte apropiat cu măsurile care ne aşteptăm să poată să fie implementate, ca să repornim puţin economia şi să putem să ieşim într-o oarecare măsură din acest pesimism care ne creează cu adevărat o anumită atmosferă de încordare”, a spus Şucu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, măsurile de stimulare fiscale sunt obligatorii.
“Există totdeauna şi angajări şi concedieri, există o fluiditate în tot ce are legătură cu economia. Dacă ne concentrăm pe ce merge mai puţin bine, atunci intrăm într-un pesimism cu toţii, care conduce mai departe la scăderi de vânzări, de investiţii şi intrăm într-o spirală nefericită. Într-adevăr, măsurile de stimulare fiscale sunt obligatorii. Vom veni cu aceste măsuri de stimulare a economiei şi vom discuta cu fiecare factor decident în parte”, a explicat preşedintele Concordia.
Mediul de afaceri nu cere privilegii, ci transparenţă, predictibilitate şi dialog, înainte de decizie, deoarece acesta este cel care pune umărul la repornirea economiei şi accelerarea motorului ei în anii care vin, a afirmat Dan Şucu, la summit-ul “Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”.
“Ţara noastră are resurse, oameni buni şi o poziţie strategică unică. Ceea ce ne lipseşte nu sunt intenţiile. Ce ne lipseşte este execuţia, capacitatea de a transforma avantajele în leadership economic regional. Mediul de afaceri trebuie să-şi asume un rol mai activ, să vină cu soluţii, nu doar cu critici. Concordia intenţionează acum să prezinte tuturor facturilor decidenţi un set de măsuri concrete de care avem nevoie pentru o relansare a economiei. Nu suntem dintre cei care doar dorim să ne plângem despre lucrurile care nu merg bine. Noi suntem cei care pun numărul la repornirea economiei şi la accelerarea motorului ei în anii care vin. Aici intervine un lucru foarte simplu: dialogul social, real. (…) Să fie clar: mediul de afaceri nu cere privilegii. Cerem transparenţă, consistenţă, predictibilitate şi dialog înainte de decizie. De ce? Pentru că noi, cei din mediul privat, cunoaştem realitatea economică la fierul ierbii, ştim ce funcţionează şi ştim ce nu funcţionează. Înţelegem piaţa şi vedem riscurile înainte ca ele să devină crize”, a susţinut acesta.
El a subliniat că planurile de business se fac pe termen lung şi nu se pot face planificări dacă regulile se schimbă peste noapte, iar statul şi mediul privat trebuie să lucreze împreună.
“În ţările dezvoltate, strategia economică se măsoară în decenii, la noi, de prea multe ori, se măsoară în campanie electorală. Este timpul ca statul şi mediul privat să lucreze totuşi împreună. Viitorul României nu-l va scrie nimeni în locul nostru. Putem alege să stingem focul sau putem construi o economie modernă, competitivă, care creează prosperitate reală pentru toţi românii. Acest summit este un angajament al mediului de afaceri. Vom veni întotdeauna cu soluţii concrete şi vom da direcţia economică a României”, a transmis preşedintele Concordia.
Acesta a adăugat că România are resurse, idei şi oamenii capabili, dar, pentru a face saltul spre o economie competitivă, bazată pe inovare şi valoare adăugată, este nevoie de coerenţă, de disciplină, de colaborare şi de un plan “de care de data asta să ne şi ţinem”.
Dan Şucu a anunţat că organizaţia patronală pe care o conduce va fi mai prezentă la Bruxelles, pentru ca vocile companiilor româneşti să fie auzite direct la masa deciziilor.
Confederaţia Patronală Concordia a organizat, vineri, un summit sub deviza “Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”. Evenimentul a reunit lideri ai mediului de afaceri şi academic, decidenţi politici şi experţi economici.