International

Sudanul respinge apelul ONU pentru o forţă de “intervenţie rapidă”

Diplomaţia sudaneză a denunţat un raport recent al unor experţi ai ONU care solicită desfăşurarea unei forţe “imparţiale” de protecţie a civililor, descriind Consiliul pentru Drepturile Omului ca fiind un “organism politic şi ilegal”, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

“Guvernul sudanez respinge în întregime recomandările misiunii”, a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat emis sâmbătă seara, descriindu-le ca fiind o “încălcare flagrantă a mandatului său”.

Solicitând “desfăşurarea imediată” a unei forţe “independente şi imparţiale” pentru a proteja populaţia civilă, experţii ONU au declarat vineri că în Sudan au fost comise “crime de război şi crime împotriva umanităţii”.

Războiul, care a ucis zeci de mii de oameni, a izbucnit în aprilie 2023 între armata condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan şi forţele paramilitare de sprijin rapid (FSR), conduse de fostul său adjunct Mohamed Hamdan Daglo.

“Protecţia civililor rămâne o prioritate pentru guvernul sudanez”, a transmis Ministerul de Externe, acuzând “miliţiile că vizează sistematic civilii şi instituţiile civile”.

Ministerul a adăugat că “rolul” Consiliului pentru Drepturile Omului ar trebui să fie acela de a “sprijini procesul naţional, şi nu de a încerca să impună un mecanism extern diferit”, respingând apelul experţilor pentru un embargo asupra armelor.

Publicarea acestui raport cu câteva zile înainte de o sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului “este o demonstraţie a lipsei de profesionalism şi de independenţă a comisiei şi confirmă că este vorba de un organism politic şi ilegal”, a spus sursa.

Războiul, care a provocat strămutarea a peste 10 milioane de oameni, în special în ţările vecine, a provocat şi o criză umanitară foarte gravă, conform ONU.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

2 ore ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

3 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More