International

Suedia: Majoritatea suedezilor susţin aderarea la NATO

Majoritatea suedezilor sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO, potrivit unui sondaj publicat joi, în timp ce partidul de guvernământ se pregăteşte pentru o dezbatere privind o posibilă renunţare la politica de nealiniere militară dusă până în prezent de Suedia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

O majoritate de 51% dintre suedezi sunt în favoarea aderării la NATO, potrivit acestui sondaj realizat de Institutul Novus, în timp ce numai 45% aveau această opinie în urmă cu o săptămână.

Sondaje recente realizate de alte institute au indicat, de asemenea, că majoritatea suedezilor doresc ca ţara lor să se alăture alianţei militare, o schimbare în opinia publică cauzată de invadarea Ucrainei de către Rusia. Dar acum opinia publică este influenţată şi de dezbaterea în curs privind o aderare la NATO în Finlanda, unde parlamentul a început miercuri să discute această problemă, a indicat Institutul Novus.

Guvernul finlandez a înmânat săptămâna trecută parlamentarilor o ”cartă albă” care subliniază că numai o aderare la NATO poate beneficia de ”umbrela” articolului său 5 de apărare colectivă.

Articole recente

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

10 secunde ago

Iranul și Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică au semnat un nou cadru de cooperare

Iranul a anunţat marţi că a convenit asupra unui nou cadru de cooperare cu Agenţia…

3 minute ago

Trump presează Uniunea Europeană să impună tarife de 100% asupra Indiei și Chinei pentru a exercita presiune asupra lui Putin

Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Uniunii Europene să impună Chinei și Indiei tarife de…

4 minute ago

SUA: Curtea Supremă va examina la începutul lui noiembrie legalitatea taxelor vamale impuse de Trump

Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a acceptat marţi să examineze la începutul lunii…

7 minute ago

Israel: Armata anunţă că a interceptat o rachetă din Yemen

Armata israeliană a anunţat marţi că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, după declanşarea…

10 minute ago

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More