International

Suedia: Premierul Andersson ameninţă că va demisiona dacă moţiunea opoziţiei contra ministrului justiţiei este adoptată

Premierul Suediei, Magdalena Andersson, a ameninţat joi că va demisiona, cu numai trei luni înaintea alegerilor la termen, dacă moţiunea opoziţiei de centru-dreapta împotriva ministrului justiţiei va avea succes, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Moderaţii, liberalii şi creştin-democraţii au anunţat că vor sprijini o moţiune de cenzură împotriva ministrului justiţiei şi afacerilor interne Morgan Johansson, elaborată de partidul populist Democraţii Suedezi şi care ar urma să fie dezbătută şi supusă la vot săptămâna viitoare.

Cele patru partide susţin că Johansson ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru eşecul strategiei de combatere a criminalităţii organizate din ultimii ani.

Într-o conferinţă de presă, şefa executivului de la Stockholm a dat asigurări că va demisiona ”cu siguranţă”, ceea ce va antrena căderea guvernului său, în cazul în care moţiunea contra ministrului Morgan Johansson va fi adoptată de parlament.

Alegerile parlamentare din Suedia sunt prevăzute pentru data de 11 septembrie, iar Ulf Kristersson, liderul Partidului Moderat, cea mai mare formaţiune de opoziţie, a afirmat că pur şi simplu Andersson încearcă cu disperare să convingă alte partide să o sprijine.

”Intenţionăm să înlocuim acest guvern cu totul – cel mai târziu la alegeri, dar cu cât mai devreme cu atât mai bine”, a recunoscut Ulf Kristersson într-o postare pe Facebook.

Articole recente

Un atac cibernetic perturbă operațiunile aeroporturilor europene, inclusiv Heathrow și Bruxelles

Un atac cibernetic asupra unui furnizor de servicii pentru sistemele de check-in și îmbarcare a…

5 ore ago

Presupus spion rus descoperit la compania OMV Austria – Kurier

La compania petrolieră și gazieră parțial de stat OMV, un angajat cu vechime a fost…

5 ore ago

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care…

5 ore ago

Sondaj AVANGARDE: 74% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită

Aproape trei sferturi dintre români (74%) consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, 21%…

8 ore ago

Fitch îmbunătăţeşte ratingul Italiei, în urma reducerii semnificative a deficitului bugetar

Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit vineri ratingul suveran al Italiei cu treaptă, de…

8 ore ago

Ucraina atacă din nou rafinării în adâncimea teritoriului rus

Cartierul general de la Kiev a comunicat sâmbătă că forţele ucrainene au atacat din nou…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More