International

Summitul Biden-Putin de la Geneva s-a încheiat

Summitul ruso-american la nivel înalt de la Geneva s-a încheiat, a anunţat reprezentantul Casei Albe, informează TASS şi CNN.

 

Preşedintele SUA, Joe Biden, a părăsit vila La Grange după negocierile cu liderul rus Vladimir Putin. La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin urmează să susţină o conferinţă de presă.

Summitul preşedinţilor SUA şi Rusiei, Joe Biden şi Vladimir Putin, a durat în jur de trei ore şi jumătate, mai puţin decât se anticipa, inclusiv cu pauza de dinaintea schimbării formatului din unul restrâns în unul extins.

Discuţia dintre cei doi lideri în format restrâns – doar în prezenţa miniştrilor de externe american şi rus, Antony Blinken şi Serghei Lavrov – a avut loc în sala bibliotecii, la primul etaj al vilei “La Grange”, durând aproximativ 1 oră şi 45 de minute, în spatele uşilor închise.

După o scurtă pauză, a început a doua parte a negocierilor, în format extins, în Sala Galbenă din La Grange, cu participarea delegaţiilor. De partea rusă au participat şeful diplomaţiei Serghei Lavrov şi adjunctul său Serghei Riabkov, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, consilierul preşedintelui Putin, Iuri Uşakov, şi şeful Statului Major al Forţelor Armate ruse, prim-adjunct al ministrului apărării, Valeri Gherasimov.

În afară de aceasta, pentru discutarea unor probleme regionale – asupra Ucrainei şi asupra Siriei – la summit au fost invitaţi şeful-adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse Dmitri Kozak şi reprezentantul special al preşedintelui rus pentru reglementare în Siria, Aleksandr Lavrentiev.

Potrivit CNN, citată de Agerpres, din cadrul delegaţiei americane au făcut parte Antony Blinken, consilierul pentru probleme de securitate naţională la Casa Alba, Jake Sullivan, directorul pentru Rusia şi Asia Centrală din cadrul Consiliului pentru securitate naţională al Casei Albe, Eric Green, precum şi secretarul adjunct de stat pentru afaceri politice Victoria Nuland.

Mult aşteptata întâlnire de la Geneva a început cu o scurtă strângere de mână şi câteva remarci ale lui Putin şi Biden şi ale gazdei summitului, preşedintele elveţian Guy Parmelin, care le-a urat celor doi lideri discuţii productive în ceea ce el a numit ”oraşul păcii”.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

9 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

9 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

10 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

10 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

10 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More