Sunt 1,2 trilioane de euro suficienți pentru a salva Europa? (Politico)

Mario Draghi, fostul prim-ministru al Italiei, se bucura de pensie când a sunat telefonul. Era septembrie 2023, iar biroul Ursulei von der Leyen voia să știe dacă ar fi dispus să îndeplinească o ultimă misiune pentru Bruxelles: să găsească o soluție pentru a face Europa din nou competitivă, scrie Politico într-o analiză.

„A trebuit să mă gândesc câteva zile… înainte de a accepta”, a povestit Draghi mai târziu, când a publicat raportul final privind revigorarea economiei Uniunii Europene. „Sarcina părea atât de descurajantă, atât de dificilă.”

Miercuri, ideile lui Draghi privind competitivitatea vor fi din nou în centrul atenției, când von der Leyen va prezenta proiectul său pentru bugetul UE pentru următorii șapte ani, într-un moment decisiv al mandatului său de președintă a Comisiei Europene.

Cadrul financiar multianual (CFM), cum este cunoscut acest gigant al planului de cheltuieli pe termen lung, se va aplica din 2028 până în 2034. Faptul că s-au alocat doi ani pentru negocieri privind conținutul bugetului este un semn că, ca de obicei, von der Leyen se așteaptă la o luptă aprigă cu guvernele naționale, care trebuie să ajungă la un acord unanim asupra conținutului acestuia.

Funcționarii Comisiei au petrecut weekendul în ședințe maraton pentru a finaliza propunerea și au lucrat până târziu în noaptea de luni, alimentându-se cu pizza, cola și apă.

Miza nu putea fi mai mare. Propunerea va trebui să finanțeze UE pentru a face față unor provocări fără precedent, printre care un război comercial cu America lui Donald Trump, un război real cu Rusia lui Vladimir Putin, intensificarea concurenței din partea Chinei, conflictul din Orientul Mijlociu, schimbările climatice, migrația internațională și ascensiunea extremei drepte, cu agenda sa politică anti-Bruxelles.

În cuvintele lui Draghi, venerabilul înțelept al economiei europene a spus: „Am ajuns în punctul în care, dacă nu luăm măsuri, va trebui să facem compromisuri în ceea ce privește bunăstarea, mediul sau libertatea noastră”.

Bugetul actual al UE este de aproximativ 1,2 trilioane de euro, o sumă deloc neglijabilă.

Dar aceasta reprezintă doar aproximativ 1 % din PIB-ul total al UE, în comparație cu 48% din bugetul Germaniei și 57% din bugetul Franței. Observatori respectați – printre care și Draghi – susțin că investițiile sectorului public al UE sunt extrem de insuficiente pentru a face față provocărilor cu care se confruntă continentul.

Întrebarea este: cu cât trebuie să crească bugetul Bruxelles-ului? Răspunsul variază foarte mult, în funcție de cine îl dă.

Unele țări doresc o creștere zero, în timp ce altele doresc dublarea bugetului UE, a declarat Jan Stráský, economist senior la OCDE.

„Acesta este intervalul, de la zero la dublare, iar evaluarea mea ar fi că, printr- o creștere cu mai puțin de jumătate, s-ar putea realiza deja multe dintre lucrurile care au sens la nivelul UE”, a declarat Stráský pentru POLITICO. „Să spunem poate 20 sau 30%” – ceea ce ar duce bugetul total la aproximativ 1,3% din PIB – „dacă ar fi cheltuiți bine, ar putea fi o îmbunătățire enormă”.

Pe lângă o sumă totală mai mare, OCDE a recomandat, într-un raport publicat luna aceasta, reorientarea fondurilor UE existente pentru a se concentra pe apărare și pe o piață a energiei electrice mai integrată, ceea ce ar reduce costurile energiei și ar contribui la stimularea creșterii economice.

O parte mai mare din cheltuielile publice ar trebui transferată la Bruxelles, a sugerat grupul de reflecție, pentru a coordona mai eficient proiectele transfrontaliere de infrastructură, cum ar fi interconectările electrice și achizițiile în domeniul apărării.

„Nu este vorba despre căutarea soluției perfecte, ci despre a culege beneficiile imediate, cum ar fi fructele la îndemână”, a spus Stráský.

Alți analiști spun că Bruxelles trebuie să fie și mai ambițios dacă UE vrea să facă față momentului. Potrivit lui Zsolt Darvas, unul dintre autorii unui nou studiu al grupului de reflecție Bruegel, pachetul de cheltuieli al CFM trebuie să se dubleze, mai mult sau mai puțin, pentru a ține seama de necesitatea finanțării tranziției climatice și a rambursării datoriilor generate de Covid-19.

„Uniunea Europeană se confruntă cu o presiune crescândă pentru a realiza priorități care sunt din ce în ce mai europene”, concluzionează studiul Bruegel. „Provocările, printre care tranziția climatică și digitală, competitivitatea, reziliența economică, apărarea, gestionarea migrației și politica externă, depășesc frontierele naționale și necesită răspunsuri coordonate și bine finanțate. Însă principalul instrument financiar al UE, bugetul său – sau cadrul financiar multianual (CFM) – rămâne blocat în trecut.”

Darvas a propus majorarea bugetului la aproximativ 2 % din PIB. O astfel de majorare ar pune bugetul UE pe calea îndeplinirii cotei sale din suma suplimentară de 800 de miliarde de euro pe an despre care Draghi a declarat că va fi necesară din sectorul privat și public pentru a relansa competitivitatea economică a Europei.

Unele țări, printre care Franța, sunt de acord că bugetul UE trebuie să crească.
Alte țări, precum Germania și Țările de Jos, nu doresc deloc creșterea bugetului.

„Suedia este conștientă că nu trebuie să accepte pur și simplu argumentul că acum avem nevoie de un buget mai mare pentru că avem noi probleme de rezolvat”, a declarat pentru POLITICO Jessica Rosencrantz, ministrul suedez pentru afaceri europene. „Va trebui să stabilim priorități în cadrul bugetului.”

Suedia este deosebit de interesată ca MFF să abordeze apărarea și securitatea, deși unii analiști spun că legislația UE împiedică blocul să efectueze cheltuieli militare directe prin bugetul său pe termen lung. „Va trebui să revenim asupra modului exact în care acest lucru ar trebui formulat sau prezentat în buget”, a declarat Rosencrantz. „Dar cred că apărarea, securitatea, sprijinul pentru Ucraina, precum și competitivitatea vor fi temele pe care ar trebui să le abordeze un nou buget.”

Draghi a propus, de asemenea, simplificarea radicală a bugetului, o idee preluată de von der Leyen în propunerea sa preliminară de a combina politica agricolă comună și Fondul de coeziune – cele mai mari cheltuieli ale UE – într-un singur mega-fond.

Un al doilea pilon al CFM, conform schiței deja anunțate de Comisie, ar crea un nou Fond european pentru competitivitate, care ar oferi capacitate de investiții pentru sectoare cheie și sprijin pentru cercetare. Al treilea pilon al bugetului ar fi un nou fond pentru acțiuni externe, care ar combina ajutorul pentru dezvoltare și diplomația, conform planului inițial al lui von der Leyen.

Deja, unele țări și politicieni din UE sunt revoltați de aceste reforme, în special în ceea ce privește fondurile pentru fermierii europeni și regiunile aflate în dificultate economică.

Impozite UE?

Cam atât despre cheltuieli. Partea mai dificilă – cel puțin potențial – este de a decide de unde ar trebui să provină banii.

Deja se poartă o dezbatere aprinsă cu privire la oportunitatea aprobării unor noi forme ale acestor „resurse proprii”, cum sunt denumite veniturile UE, ca parte a noului buget, eventual prin extinderea ponderii veniturilor pe care Bruxelles le poate obține din impozitele existente sau din acorduri financiare.

Un motiv adesea invocat în favoarea noilor forme de resurse proprii este acela de a calma dezbaterea privind contribuțiile diferitelor țări la buget, obsesia politică pentru așa-numitele „solduri nete”.

Țările care sunt contribuitoare nete – precum Germania, Țările de Jos și Suedia – plătesc mai mult decât primesc înapoi.

Acest lucru face adesea mai dificil din punct de vedere politic pentru aceste guverne să justifice în fața opiniei publice interne de ce bugetul general al UE trebuie să crească.

Comisarul european pentru buget, Piotr Serafin, a promis „un pachet ambițios de resurse proprii” care „pe de o parte va consolida capacitatea financiară a ceea ce avem aici la nivel european, dar, pe de altă parte, va fi acceptabil din punct de vedere politic și social atât pentru statele membre, cât și pentru cetățenii Europei”.

Va avea nevoie de noroc. „Nu vedem necesitatea unor noi resurse proprii și cu siguranță nu a unor taxe europene”, a declarat suedezul Rosencrantz. „Știm că există o discuție amplă pe toate temele, de la utilizarea veniturilor provenite din sistemul UE de comercializare a emisiilor și mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră până la diferite tipuri de alte forme de resurse proprii noi. Suedia nu consideră că acest lucru este necesar. Am prefera să se pună accentul pe reorientarea priorităților în cadrul bugetului, ceea ce este întotdeauna dificil, dar este ceea ce trebuie să faci într-un buget național, mai ales când ai de făcut față unor noi provocări.”

Statul de drept

O modalitate de a face economii este de a împiedica ca „niciun euro” să ajungă în țările care încalcă în mod flagrant standardele democratice ale UE în materie de „stat de drept”, a adăugat Rosencrantz. Este o opinie care rezonează cu obiectivele Comisiei pentru următorul CFM.

Echipa lui Von der Leyen lucrează la un nou regim de „condiționalitate” care ar întări sancțiunile financiare pentru țări precum Ungaria (și, în trecut, Polonia), pe care Bruxelles le-a considerat că nu respectă libertățile democratice pe care le consideră esențiale pentru valorile UE.

Dar, atunci când toate țările UE trebuie să aprobe pachetul bugetar în întregime – inclusiv Ungaria lui Viktor Orbán – nu există nicio garanție că normele de condiționalitate vor fi incluse în proiectul final de buget, indiferent de dorințele lui von der Leyen și ale comisarilor săi.

În realitate, întrebarea privind sancționarea țărilor care nu respectă „statul de drept” revine la aceeași întrebare esențială care stă la baza întregului buget: Care este rolul real al UE? În această eră a provocărilor globale multiple, cât ar trebui să facă împreună cele 27 de țări ale blocului, prin acțiuni coordonate în birourile impunătoare din sticlă și oțel din Bruxelles, și cât ar trebui să decidă fiecare la nivel național?

În cele din urmă, amploarea și sfera de aplicare a bugetului final al UE vor fi o expresie a răspunsului colectiv al blocului la această întrebare.

„Dacă ne uităm înapoi la istoria acordurilor privind următorul CFM, am observat schimbări foarte limitate de la un cadru la altul”, a declarat Darvas, unul dintre autorii raportului Bruegel. În opinia sa, cel mai mare risc pentru UE în fața provocărilor actuale este că cerința unui acord unanim între cele 27 de țări va „limita sever” orice posibilitate de reformă.
„Există o rigiditate enormă”, a afirmat el. „Sunt puțin sceptic că vor exista schimbări majore şi de data aceasta.”