International

Supervizorii BCE analizează riscurile legate de taxele vamale, atacurile cibernetice şi posibilul deficit de dolari (Reuters)

Supervizorii de la Banca Centrală Europeană se concentrează pe probleme variind de la taxele vamale la atacurile cibernetice şi posibilul deficit de dolari, în condiţiile în care evaluează potenţialele riscuri la adresa industriei bancare din regiune, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.

BCE investighează aceste riscuri pe fondul războiului comercial global şi a conflictelor din Ucraina şi Orientul Mijlociu.

Claudia Buch, preşedintele Consiliului de supraveghere al BCE, a informat că anul viitor Banca Centrală Europeană va testa rezilienţa băncilor europene la riscul geopolitic, pentru a vedea cum ar rezista în eventualitatea unor scenarii care ar şterge o mare parte din capitalul lor.

În plus, de luni de zile supervizorii de la BCE încorporează aceste riscuri în verificările lor obişnuite. Băncilor li s-a spus să-şi analizeze expunerile la alte ţări, atât prin operaţiunile peste hotare cât şi prin creditele acordate exportatorilor, susţin sursele. De asemenea, unul din riscuri îl constituie atacurile cibernetice, în special în statele baltice, care au fost în trecut ţinte ale ale hackerilor ruşi.

Băncile trebuie să fie pregătite pentru un deficit de dolari pe plan mondial, de exemplu în cazul în care Rezerva Federală a SUA (Fed) retrage aşa numitele linii de swap dintre Fed şi marile bănci centrale, adaugă sursele.

Recentele atacuri ale preşedintelui Donald Trump la adresa Fed au ridicat problema independenţei Băncii Centrale a SUA şi angajamentul său îndelungat pentru a se asigura că băncile străine nu rămân fără dolari când sunt probleme pe pieţele de finanţare.

Un purtător de cuvânt al BCE nu a dorit să comenteze informaţiile.

În mai, vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos anunţa că supervizorii Băncii Centrale Europene analizează expunerea la dolar a băncilor din zona euro, dar nu există îndoieli că Rezerva Federală a SUA (Fed) va continua să furnizeze lichidităţi în perioade dificile.

Divizia de supervizare a BCE analizează riscurile, dar este încrezătoare că aşa numitele linii de swap dintre Fed şi marile bănci centrale, inclusiv BCE, sunt benefice pentru ambele părţi şi vor continua, a explicat Luis de Guindos la prezentarea raportului BCE privind stabilitatea financiară.

Acesta a adăugat: “În privinţa acordului pe care îl avem cu Rezerva Federală a SUA, nu am nicio îndoială că va continua să fie un stâlp important al stabilităţii financiare pe plan global. Aceste acorduri, aceste linii de swap, au un efect benefic asupra stabilităţii financiare de ambele păţi ale Atlanticului”.

Recent, Reuters anunţa în exclusivitate că supervizorii Băncii Centrale Europene au cerut unor creditori să evalueze necesarul lor de dolari SUA în perioade dificile, şi în special în cazul în care Fed ar retrage liniile de swap.

Până acum nu s-au înregistrat turbulenţe pe segmentul contractelor de report (repo) şi swap-urilor valutare, în pofida turbulenţelor de pe pieţe.

“Pieţele funcţionează într-un mod ordonat. Nu au exista semne de îngreunare a accesului la finanţare în valută pe segmentul contractelor de report (repo) şi swap-urilor valutare, în pofida volatilităţii de pe alte segmente ale pieţei”, se arată în raportul BCE privind stabilitatea financiară, publicat în mai. 

Articole recente

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

50 de minute ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

2 ore ago

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică în urma furtunii de sâmbătă seară

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…

2 ore ago

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

5 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

5 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More