Categories: Sanatate

Suplimentul alimentar OROSTIM-HV, primul produs lansat pe piaţă, după preluarea Institutului Cantacuzino de către MApN

Directorul general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, Florin Oancea, a declarat, luni, că suplimentul alimentar OROSTIM-HV, care întăreşte imunitatea organismului la infecţii respiratorii, este primul produs lansat pe piaţă, după preluarea Institutului de către MApN.

“Specialiştii Secţiei Imunomodulatori împreună cu cei din Departamentul de Cercetare-Dezvoltare au reuşit într-un timp relativ scurt, aproximativ un an, să revitalizeze produsul OROSTIM. Iată că prin munca asiduă a celor care lucrează în acest institut am reuşit să scoatem pe piaţă acest produs imunomodulator OROSTIM-HV, care este un supliment alimentar obţinut dintr-un lizat atomizat din 15 tulpini bacteriene şi o pulbere de extract de orz verde, folosit ca excipient. Are proprietăţi antioxidante şi de stimulare a imunităţii, determinând creşterea rezistenţei organismului la infecţii, în special ale tractului respirator superior. OROSTIM-HV se administrează în perioadele cu risc de apariţie a acestor infecţii respiratorii persoanelor care lucrează în colectivităţi cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecţii respiratorii recurente, persoanelor de vârsta a treia şi celor cu stări de imunitate scăzută”, a precizat Florin Oancea, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Institutului Cantacuzino, cu participarea premierului Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Florin Oancea a menţionat că proiectul a fost susţinut din fondurile Ministerului Apărării Naţionale. El a mai precizat că în următoarea perioadă, Institutul va continua dezvoltarea produsului, astfel încât de anul viitor să se realizeze transferul tehnologic către o altă arie de fabricaţie, pentru producţia în serie.

Premierul Ludovic Orban, prezent la conferinţa de lansare, a arătat că cercetarea a fost finanţată de Ministerul Apărării, iar produsul poate fi folosit pentru reglarea cantităţii de anticorpi şi întăreşte imunitatea organismului.

“Pot să vă spun că pentru noi, Institutul ‘Cantacuzino’ reprezintă o instituţie fundamentală în cercetarea medicală românească, o instituţie pe care o vom sprijini, o instituţie pentru care vom încerca să asigurăm finanţări serioase pentru atingerea obiectivelor ambiţioase care au fost stabilite de conducerea Institutului”, a mai afirmat şeful Guvernului.

La evenimentul de lansare a produsului a fost prezent şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă.

OROSTIM-HV va putea fi cumpărat începând cu data de 2 decembrie, de la punctul de vânzare al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino (Splaiul Independenţei nr. 103). Va putea fi achiziţionat atât pentru copii (125 mg, flacoane de 10 sau 30 de capsule, la un preţ de 25, respectiv 60 de lei) sau pentru adulţi (250 mg, flacoane de 10 sau 30 de capsule, la un preţ de 30, respectiv de 80 de lei).

Tratamentul se administrează timp de 10 zile pe lună, pe parcursul a trei luni consecutive.

MAPN: Producţia OROSTIM HV este de maxim 1.000 de flacoane; producția de masă poate fi externalizată către agenți economici specializați cu capacități de fabricație de nivel industrial

Stanciu Ancuta

Ancuţa-Carolina Stanciu - redactor şef al FinancialIntelligence.ro Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public. Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate. Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România". După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.

View Comments

Articole recente

Deficit bugetar de 9,79% din PIB, în 2020

Execuția preliminată a bugetului general consolidat la finele anului 2020 a înregistrat un deficit de…

10 ore ago

Sfaturile lui Bill Gates: Trei inovații pentru a combate următoarea pandemie

Lumea trebuie să cheltuiască zeci de miliarde de dolari în fiecare an pentru pregătirea pentru…

10 ore ago

Casa Albă spune că echipamentele de telecomunicații fabricate de furnizori precum Huawei reprezintă o amenințare la adresa securității naționale

Secretarul de presă de la Casa Albă a declarat miercuri că echipamentele de telecomunicații fabricate…

10 ore ago

Tulpina britanică a coronavirusului s-a extins în 70 de ţări şi cea sud-africană în 31, potrivit OMS

Numărul de ţări şi teritorii în care se află tulpina britanică de coronavirus se ridică…

10 ore ago

Universitatea Tel Aviv: O vulnerabilitate în celulele canceroase, descoperită de o echipă internaţională de cercetători

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă condusă de cercetători din Israel a identificat o…

10 ore ago

Maia Sandu a desemnat-o premier pe Natalia Gavriliță

Natalia Gavriliță, fost ministru al Finanțelor în perioada Guvernului condus de Maia Sandu, este premierul…

10 ore ago