Energie

Supravieţuitorii bombei atomice, nemulţumiţi de declaraţia participanţilor la summitul G7 privind armele nucleare: Un “uriaş eşec”, “o blasfemie la adresa supravieţuitorilor bombei atomice”

Numeroşi supravieţuitori ai bombei atomice, între care militanta Setsuko Thurlow, şi-au exprimat furia şi dezamăgirea după summitul G-7 de la Hiroshima, cu prilejul căruia liderii statelor cele mai industrializate au făcut publică o declaraţie ce susţine deţinerea de arme nucleare în scopuri de descurajare, fără a menţiona tratatul de interzicere a armelor nucleare, relatează duminică agenţia niponă de presă Kyodo.

Thurlow, care are 91 de ani, a calificat summitul G-7 drept un “uriaş eşec” şi declaraţia “Viziunea de la Hiroshima asupra dezarmării nucleare” prezentată de participanţi vineri, în prima zi a summitului, drept “o blasfemie la adresa supravieţuitorilor bombei atomice”.

“Nu am simţit nicio mişcare, nicio căldură în vocile liderilor G-7”, a spus Thurlow, care trăieşte în prezent în Canada. Avea 13 ani în 1945, când, în august, oraşul ei Hiroshima a fost devastat de bomba atomică americană, care a ucis circa 140.000 de oameni, între care opt membri ai familiei sale, inclusiv un nepot în vârstă de 4 ani.

Potrivit Confederaţiei nipone a organizaţiilor victimelor bombelor nucleare (Nihon Hidankyo), summitul G-7 a zdrobit speranţele şi aşteptările privind abolirea armelor nucleare, transformându-se într-o conferinţă de susţinere a războiului, prin sprijinul acordat descurajării nucleare şi securităţii sub o “umbrelă nucleară”.

“Armele nucleare sunt un rău absolut şi nu pot coexista cu oamenii”, a declarat într-o conferinţă de presă online Jiro Hamasumi, secretar general adjunct al grupului, potrivit Agerpres.

“Ca supravieţuitor al unui bombardament atomic, sunt indignat”, a adăugat Hamasumi, în vârstă de 77 de ani, referindu-se la faptul că declaraţia nu a amintit de supravieţuitori sau de tratatul ONU de interzicere a armelor nucleare, ci a susţinut descurajarea nucleară.

“Ce rost a mai avut (ca summitul) să aibă loc în Hiroshima?”, a mai spus Hamasumi, care a fost expus la explozia bombei când se afla încă în pântecele mamei.

Supravieţuitorii vor ca Japonia să se alăture Tratatului ONU de interzicere a armelor nucleare, intrat în vigoare în 2021. Japonia a ezitat să facă acest lucru, întrucât se bazează pentru propria protecţie pe “umbrela nucleară” a SUA, cu care o leagă o îndelungată alianţă de securitate, notează Kyodo.

Într-un gest fără precedent, liderii din G-7 – inclusiv ai statelor nucleare SUA, Marea Britanie şi Franţa – au vizitat, în prima zi a summitului, muzeul păcii din oraşul nipon, care documentează dezastrul creat de bombardamentul atomic din 1945.

Supravieţuitorii (“hibakusha”, în limba japoneză) au fost însă nemulţumiţi de faptul că nu au fost dezvăluite detaliile vizitei.

“Aş fi vrut să aud opiniile sincere ale liderilor despre ce au văzut în muzeu”, a spus Michiko Kodama, o altă supravieţuitoare a bombardamentului, în vârstă de 85 de ani.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

6 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

6 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

7 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

7 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

7 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More