Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Adobe Stock
Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că liderii coaliției de guvernare au decis, în ședința de luni, taxare multinaționalelor care deși au cifre de afaceri de sute de milioane de euro, nu declară profit și scapă de plata impozitului de 16%.
Dacă măsurile discutate în Coaliție se vor aplica, companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro vor plăti, în continuare 16% impozit pe profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri.
În discuțiile care au avut loc luni, în Coaliție, liderii celor două partide, PSD și PNL, au decis măsurile fiscale cu care vor merge ministrul Finanțelor și premierul la Bruxelles pentru a le discuta cu Comisia Europeană.
Ulterior, acestea vor fi adoptate de Guvern, urmând ca o parte dintre ele să se aplice din octombrie, iar restul din ianuarie.
Intenția Guvernului este de a convinge Comisia Europeană că va reduce deficitul față de anul anterior, însă acesta va depăși ținta asumată în proiectul de buget.
„Pe evoluția actuală, fără măsuri, ne îndreptăm spre 5,8-6%. Trebuie să reducem deficitul cu cel puțin 0,5-0,7%”, spune sursele citate.
Printre măsurile pe care Coaliția le ia în calcul se numără eliminarea unor facilități fiscale, impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri, dacă impozitul pe profit este mai mic de 1% din CA, precum și reducerea plafonului pentru IMM-uri.
Liderii PSD și PNL au discuta și despre introducerea așa-numitei „taxe pe lux”. Măsurile fiscale pregătite de Coaliție
Masuri fiscale discutate în Coaliție:
Măsurile fiscale vor fi adoptate la pachet cu măsurile pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Vai de capul vostru!
Impozitati tot ce aduce plusvaloare Romaniei
Să nu vă atingeti de bugetarii din adm .publica centrală si locală!
Ei sunt membri de partid si cotizează!
Precum pensiile speciale și cumularzii fara numar!😡