Sustenabilitatea în proiectele IULIUS – clădiri eficiente energetic, grădini extinse și soluții pentru creșterea mobilității urbane

Sustenabilitatea nu mai este de mult un termen abstract, ci un concept nelipsit din strategia de business a marilor companii. Într-un interviu realizat cu Dan Chelaru, Group Sustainability Officer la IULIUS, am încercat să aflăm cum integrează sustenabilitatea în proiectele sale unul dintre cei mai dinamici jucători din real-estate-ul românesc. Focusul pe clădirile green, construite din materiale mai prietenoase cu mediul și mai eficiente din punct de vedere energetic, dar și integrarea unor suprafețe impresionante de natură în proiectele devenite ancore pentru comunitățile urbane fac astăzi parte din ADN-ul companiei care a dezvoltat și operează ansamblurile mixed-use Palas Iași și Iulius Town Timișoara, precum și rețeaua Iulius Mall din Iași, Cluj-Napoca și Suceava.

Performanță ESG versus performanță financiară. În ce parte înclină balanța într-o companie din real-estate?

Dan Chelaru: Astăzi, nu se mai poate vorbi despre performanța unei companii în absența proiectelor din zona sustenabilității. Aș spune chiar că una o potențează pe cealaltă și, în ambele cazuri, este vorba nu doar despre know-how, ci mai ales despre responsabilitate, despre a crește pe baze solide, acordând atenție tuturor aspectelor impactului pe care businessul respectiv îl are asupra comunității.

Proiectele IULIUS, fie că vorbim despre rețeaua Iulius Mall, prezentă la Iași, Cluj-Napoca, Suceava, de proiectele ample de regenerare urbană Palas Iași și Iulius Town Timișoara sau de concepte noi, precum Family Market, sunt destinate comunității, iar sustenabilitatea este parte intrinsecă din ele. Reușim astfel să optimizăm performanța operațională, să obținem un avantaj competitiv și să livrăm proiecte care sporesc calitatea vieții, acesta fiind obiectivul nostru central.

Strategia de sustenabilitate a IULIUS este axată pe trei piloni principali – mediu, comunitate și cele mai bune practici de guvernanță corporativă și etică în afaceri.

Care sunt cele mai relevante proiecte ale companiei din zona sustenabilității?

Dan Chelaru: Sustenabilitatea este integrată în modelul de business al IULIUS și toate proiectele noastre au o componentă ESG bine definită. Toate proprietățile din portofoliul IULIUS sunt certificate LEED, ceea ce confirmă bunele performanțe ale indicatorilor de sustenabilitate. Proiectul Palas Campus, aflat în dezvoltare la Iași, care va livra cea mai mare clădire office (60.000 mp), este un exemplu de bune practici ESG pentru că este în proces de dublă certificare green – EDGE și LEED. Palas Campus a obținut, așa cum anunțam mai devreme anul acesta, primul credit verde acordat de IFC, divizia Băncii Mondiale, unei companii cu sediul în România, în valoare de 72 de milioane de euro.

Impactul ESG asupra performanței de business în cazul clădirilor certificate green se traduce printr-o mai bună valoare de piață a acesteia, chirii mai avantajoase și costuri de operare și întreținere mai mici datorită soluțiilor de eficientizare a consumului energetic. Clădiri care, datorită acestor caracteristici, sunt mai prietenoase atât cu oamenii, cât și cu mediul.

13 hectare generatoare de aer curat în inima orașelor

Dan Chelaru: În egală măsură, toate proiectele noastre de regenerare urbană au o componentă verde impresionantă, cu foarte mare priză la public. Grădinile Iulius au ajuns repere urbane și sociale, ancore verzi pentru comunitate, cu atât mai mult în pandemie când petrecerea timpului în aer liber a căpătat mai multă atenție. Grădinile ocupă o suprafață amplă în proiectele noastre de la Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, cu peste 13 hectare în total. Doar la Palas, grădina ocupă 46% din suprafața totală a proprietății. Cifrele sunt grăitoare, arborii plantați în grădinile Iulius absorb anual circa 75 de tone de CO2, la care se adaugă și campaniile de împădurire organizate de IULIUS anual.

Un alt proiect important derulat de noi, cu rezultate din ce în ce mai bune, este programul de colectare selectivă a deșeurilor și reciclarea lor.

O preocupare constantă este și încurajarea transportului alternativ, cu două linii distincte: infrastructura pentru mașini electrice, cu implementarea stațiilor de încărcare, și infrastructura pentru deplasarea cu bicicleta, care include piste de ciclism, spații de parcare dedicate, dar și vestiare și dușuri pentru angajații United Business Center, pe care îi încurajăm să vină la birou cu bicicleta.

Educația face parte din strategia ESG, la capitolul Comunitate, și aș aminti cursul de real estate management pe care îl derulăm în parteneriat cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași, dar și programul anual de internship. Anul acesta am avut 900 de tineri înscriși pentru internship, dintre care au urmat programul 37 și au rămas angajați 21. IULIUS apreciază rolul tinerei generații în viața orașelor și ne bucurăm că proiectele noastre, care sunt foarte atractive pentru marii jucători din economia locală și internațională, contribuie la retenția tinerilor.

Care sunt obiectivele IULIUS pe termen scurt în ceea ce privește sustenabilitatea?

Dan Chelaru: Reducerea consumului de energie și scăderea amprentei de carbon sunt obiective strategice. Urmărim, în acest sens, tot ce se întâmplă din punct de vedere decizional la nivel european și avem convingerea că atingerea obiectivului net zero până în 2050 este un efort care implică o mobilizare comună. În cazul nostru, primul pas pentru reducerea emisiilor de carbon este un audit prin care urmărim să identificăm sursele acestor emisii din toate operațiunile noastre și pe baza căruia să putem elabora un plan de acțiuni concrete pentru abordarea acestei probleme. Dat fiind specificul activității noastre, aceste măsuri includ proiectarea de clădiri verzi, optimizarea utilizării resurselor, soluții pentru creșterea mobilității urbane.

Go Local, o mână întinsă antreprenorilor locali

Dan Chelaru: Ne-am asumat, de asemenea, rolul de susținător al producătorilor locali printr-un program lansat anul acesta, Go Local, care are un excelent potențial de creștere și cu siguranță vom vedea rezultatele începând de anul viitor. Este vorba despre un pachet de măsuri prin care să facilităm accesul antreprenorilor locali, mai mari sau mai mici, în proiectele IULIUS, oferindu-le scutiri temporare sau reduceri de chirie, flexibilitate la durata contractului, campanii de promovare și consultanță integrate pentru cei care aplică pentru acest program și îndeplinesc condițiile.

Vom continua proiectele de colectare selectivă și de reciclare a deșeurilor, cu obiectiv pe termen mediu reducerea cantităților de deșeuri menajere eliminate prin depozitare cu peste 50%.

Prin strategia de sustenabilitate ne-am asumat și obiectivul reducerii risipei alimentare prin transformarea resturilor în compost, proces care estimăm că va avea ca efect diminuarea cantității deșeurilor menajere cu până la 40%.

Articole recente

Nicuşor Dan: Conturile Primăriei au fost deblocate

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă miercuri că au fost deblocate conturile municipalităţii. "Conturile…

4 ore ago

Virgil Marius METEA, numit în funcţia de administrator neexecutiv provizoriu al Romgaz

Virgil Marius METEA a fost numit în funcţia de administrator neexecutiv provizoriu al Romgaz. Un comunicat…

4 ore ago

Grupul francez Auchan nu intenţionează să îşi schimbe strategia pe piaţa din Rusia

Retailerul Auchan nu intenţionează să îşi schimbe strategia sau structura operaţiunilor de pe piaţa din…

4 ore ago

Chimcomplex majorează din luna iunie salariile angajaţilor cu 24,5%

Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunță majorarea…

5 ore ago

Mercedes-Benz spune adio cutiilor de viteze manuale din 2023

Constructorul german de automobile Mercedes-Benz a anunţat miercuri că începând din 2023 va înceta să…

5 ore ago

Dacă Rusia învinge Ucraina, ”Slovacia este următoarea”, consideră premierul slovac

Premierul slovac Eduard Heger a declarat miercuri, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos,…

5 ore ago