”Tocmai de aceea, Comisia Europeană vine cu forme de sprijin adecvate pentru tot ceea ce înseamnă pierderile de venit”, a explicat Daniel Buda, care este vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din PE (AGRI).
Referitor la sprijinirea refugiaţilor ucraineni, el a menţionat că prin România au rămas aproximativ 135.000 de persoane, majoritatea fiind femei şi copii, iar cheltuielile făcute de ţara noastră pentru aceştia au fost compensate cu bani europeni.
”România a fost ajutată pentru recuperarea acestor sume, a avansat aceste cheltuieli ca stat membru, iar apoi, pe baza deconturilor şi a documentelor depuse în acest sens, am putut recupera resursele financiare pe care le cheltuisem”, a spus el.
Pe de altă parte, Daniel Buda a avut o discuţie cu vicepreşedintele executiv pentru coeziune şi reforme al Comisiei Europene, Raffaele Fitto, prilej cu care a insistat pe necesitatea susţinerii infrastructurii din regiunile UE aflate în apropierea frontierei cu Ucraina, subiect pe care Parlamentul European organizează miercuri o dezbatere.
”I-am explicat necesitatea de a susţine în continuare infrastructura din statele membre ale Uniunii Europene aflate în proximitatea graniţei cu Ucraina, pentru a putea fi refăcute şi consolidate şi, din acest punct de vedere, iată că (UE) a venit cu resurse financiare – peste 25 de milioane de euro s-au alocat doar într-o primă etapă pentru portul Constanţa”, a spus eurodeputatul.
Potrivit acestuia, prin România s-au transferat în jur de 70% din cerealele care au fost exportate din Ucraina către alte părţi ale lumii, în această privinţă ţara noastră jucând un rol important, inclusiv în prevenirea migraţiei, întrucât ”fenomenele migraţioniste sunt generate în principal de foamete”.