Categories: Fără categorie

Susţinerea în continuare a Ucrainei este un element indispensabil pentru consolidarea blocului comunitar, afirmă Daniel Buda

Susţinerea în continuare a Ucrainei este un element indispensabil pentru consolidarea blocului comunitar şi pentru menţinerea păcii şi a stabilităţii atât la nivel european, cât şi la nivel global, a subliniat marţi seară eurodeputatul Daniel Buda (PPE), într-o întâlnire cu un grup de jurnalişti români, potrivit Agerpres.

”Tocmai de aceea, Comisia Europeană vine cu forme de sprijin adecvate pentru tot ceea ce înseamnă pierderile de venit”, a explicat Daniel Buda, care este vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din PE (AGRI).

Referitor la sprijinirea refugiaţilor ucraineni, el a menţionat că prin România au rămas aproximativ 135.000 de persoane, majoritatea fiind femei şi copii, iar cheltuielile făcute de ţara noastră pentru aceştia au fost compensate cu bani europeni.

”România a fost ajutată pentru recuperarea acestor sume, a avansat aceste cheltuieli ca stat membru, iar apoi, pe baza deconturilor şi a documentelor depuse în acest sens, am putut recupera resursele financiare pe care le cheltuisem”, a spus el.

Pe de altă parte, Daniel Buda a avut o discuţie cu vicepreşedintele executiv pentru coeziune şi reforme al Comisiei Europene, Raffaele Fitto, prilej cu care a insistat pe necesitatea susţinerii infrastructurii din regiunile UE aflate în apropierea frontierei cu Ucraina, subiect pe care Parlamentul European organizează miercuri o dezbatere.

”I-am explicat necesitatea de a susţine în continuare infrastructura din statele membre ale Uniunii Europene aflate în proximitatea graniţei cu Ucraina, pentru a putea fi refăcute şi consolidate şi, din acest punct de vedere, iată că (UE) a venit cu resurse financiare – peste 25 de milioane de euro s-au alocat doar într-o primă etapă pentru portul Constanţa”, a spus eurodeputatul.

Potrivit acestuia, prin România s-au transferat în jur de 70% din cerealele care au fost exportate din Ucraina către alte părţi ale lumii, în această privinţă ţara noastră jucând un rol important, inclusiv în prevenirea migraţiei, întrucât ”fenomenele migraţioniste sunt generate în principal de foamete”.

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

32 de minute ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

58 de minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

o oră ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

o oră ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

o oră ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More