International

Sydney intră din nou în lockdown strict pentru două săptămâni, pentru a limita răspândirea variantei Delta a noului coronavirus

Străzile din Sydney erau aproape goale sâmbătă dimineaţă înaintea unui nou lockdown strict de două săptămâni, decretat pentru a limita răspândirea variantei Delta a noului coronavirus, mult mai contagioasă în raport cu tulpinile precedente, în cel mai mare oraş al Australiei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Carantina, care era deja în vigoare începând de vineri în patru cartiere din Sydney, va începe să se aplice de sâmbătă, de la ora locală 18:00 (08:00 GMT), la nivelul întregii metropole australiene, a anunţat prim-ministrul statului New South Wales, Gladys Berejiklian.

Peste 80 de persoane au fost testate pozitiv în această săptămână, toate având legături cu un şofer care a condus echipajele unor companii aeriene de la aeroportul din Sydney spre hoteluri dedicate persoanelor plasate în carantină.

“Varianta Delta se dovedeşte un inamic deosebit de redutabil”, a declarat în faţa reprezentanţilor presei locale ministrul Sănătăţii din New South Wales, Brad Hazzard. “Indiferent de măsurile defensive care sunt luate, virusul pare să ştie cum să contraatace”, a adăugat oficialul australian.

Descoperirea acestor cazuri noi a reprezentat un şoc pentru cea mai importantă metropolă din Australia, care are o populaţie de peste 5 milioane de locuitori şi unde viaţa de zi cu zi revenise aproape de normalitate.

“Când avem o variantă atât de contagioasă precum Delta, un lockdown de trei zile nu va funcţiona”, a explicat Gladys Berejiklian, apărând decizia de a impune o carantină generalizată pentru două săptămâni.

“Transmisibilitatea este cel puţin dublă în raport cu variantele precedente, va trebui să ne pregătim pentru un număr potenţial ridicat de cazuri în zilele care vor urma”, a adăugat ea.

Timp de două săptămâni, locuitorii din Sydney vor putea să iasă din locuinţe doar ca să cumpere bunuri esenţiale, să beneficieze de îngrijiri medicale, să facă exerciţii fizice, să meargă la şcoală sau la muncă – în cazul în care nu pot lucra de la domiciliu.

Orice persoană din ţară care s-a deplasat la Sydney începând de luni va trebui, de asemenea, să intre în autoizolare pentru 14 zile.

Australia, care a controlat până acum destul de bine răspândirea noului coronavirus pe teritoriul ei, a înregistrat de la începutul pandemiei de COVID-19 un bilanţ total de aproape 30.000 de infectări şi mai puţin de 1.000 de decese asociate acestei boli, raportate la o populaţie totală de 25 de milioane de locuitori.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

2 ore ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

3 ore ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

3 ore ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More