International

Szijjarto: UE a depăşit liniile roşii privind Ucraina

Trecerea liniilor roşii în Uniunea Europeană a început, blocul ignorând dreptul Ungariei de a decide cu privire la problema celor 1,4 miliarde de euro pentru finanţarea livrărilor de arme către Ucraina şi trimiterea de instructori militari în această ţară, a declarat ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, luni, la Luxemburg, unde se desfăşoară o reuniune a miniştrilor de externe din UE, potrivit Agerpres.

Szijjarto a declarat că guvernele pro-război au “eşuat masiv” din punct de vedere electoral, însă “isteria războiului” a crescut de atunci şi “au ignorat voinţa poporului”. În timpul unei pauze a Consiliului Afaceri Externe al UE, el a declarat într-o conferinţă de presă că este clar că multe state membre ale UE se pregătesc pentru un război lung, relatează MTI.

Şeful diplomaţiei ungare a observat că alte 1,4 miliarde de euro din Fondul european pentru pace vor fi utilizate pentru a finanţa arme pentru Ucraina, “chiar dacă Ungaria nu este de acord cu acest lucru”, adăugând că fondurile corespund în esenţă activelor ruseşti confiscate sau îngheţate.

Întrucât Ungaria s-a abţinut de la primul vot privind utilizarea acestora, el a afirmat că organismele UE şi statele membre au luat acest lucru drept un semnal pentru a ignora poziţia Ungariei şi dreptul său de a decide.

“Aceasta este o linie roşie clară”, a spus ministrul ungar de externe, adăugând că nerespectarea normelor europene comune a fost considerată în trecut drept “o încălcare neruşinată”. El a insistat că normele europene sunt încălcate de cei care susţin cu voce tare procedurile statului de drept şi vorbesc despre ameninţarea la adresa valorilor democratice.

Szijjarto a declarat că UE pare dispusă să continue să depăşească liniile roşii, referindu-se la o propunere a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, privind instruirea soldaţilor ucraineni pe teritoriul Ucrainei, precum şi în alte ţări, pe care a numit-o “extrem de periculoasă”. Propunerea ar “trece de asemenea o linie roşie”, a spus ministrul ungar, avertizând că ar fi “primul pas” către desfăşurarea de trupe UE în Ucraina.

Potrivit şefului diplomaţiei de la Budapesta, Ungaria se află sub o presiune imensă pentru a aproba deblocarea a aproximativ 6,5 miliarde de euro din Instrumentul european de pace în vederea continuării livrării de arme către Ucraina, dar “nu se poate pune problema ca acest lucru” să se întâmple dacă autorităţile ucrainene continuă să discrimineze companiile maghiare.

Szijjarto a explicat că autorităţile ucrainene iau în considerare posibilitatea de a retrage companiei farmaceutice maghiare Richter unele dintre licenţele sale de distribuţie şi ar putea întocmi o nouă listă de “companii care sprijină războiul”, punând din nou companiile maghiare în vizor.

Agenţia germană de presă DPA a transmis, citând diplomaţi, că miniştrii de externe din UE, reuniţi la Luxemburg, au aprobat un ajutor militar de 1,4 miliarde de euro pentru Ucraina, pachetul urmând să fie finanţat pentru prima dată din veniturile provenite din activele îngheţate ale Băncii Centrale a Rusiei.

Şeful dipomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat înaintea reuniunii că fondurile trebuie să ajungă rapid în Ucraina şi “să evite orice blocaj”. AGERPRES/(AS – editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

8 minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

38 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

41 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

47 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

51 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

56 de minute ago

This website uses cookies.

Read More