guvern

Cea mai recentă formulă a Guvernului Ciucă

Nume noi au apărut pe lista viitorului guvern PSD-PNL-UDMR, potrivit stiripesurse.ro. În noua formulă, Guvernul Ciucă ar putea arăta așa:  …

4 ani ago

Cîţu: Avem decizia de a forma Guvernul în jurul PNL

Premierul interimar Florin Cîţu a declarat marţi, înainte de negocierile cu PSD şi UDMR, că nu s-a discutat despre varianta…

4 ani ago

Oprea: Stadiul negocierilor pe programul de guvernare, prezentat conducerii PSD; Munca, Justiţia şi Fiscalitatea – rămase în discuţie

Stadiul negocierilor purtate cu PNL pentru formarea noului Guvern a fost prezentat, luni, în Consiliul Politic Naţional al PSD, a…

4 ani ago

Cîţu: Trebuie să deblocăm discuţiile; cea mai bună soluţie – să avem un guvern cât mai repede

Liderul liberal Florin Cîţu a declarat, luni, că propunerea de premieri prin rotaţie între PSD şi PNL reprezintă o soluţie,…

4 ani ago

Vasile Dîncu: În funcţie de ministerele care vor reveni PSD, vom hotărî propunerile de miniştri

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat luni că o decizie privind propunerile de miniştri din partea social-democraţilor…

4 ani ago

PSD, dispus să renunţe la impozitarea progresivă, iar PNL acceptă să fie acordate vouchere de vacanţă

Negocierile pentru formarea noului guvern sunt finalizate în proporţie de 95%, a declarat liderul PSD, Marcel Cioacu. Liderul PNL Florin Cîţu…

4 ani ago

Sebastian Burduja: Am votat împotriva negocierilor cu PSD

Am votat împotriva negocierilor cu PSD aseară, a scris în această dimineaţă deputatul PNL Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1. Acesta…

4 ani ago

Încep negocierile PNL – PSD – UDMR pentru formarea noii majorităţi

Liberalii şi social-democraţii urmează să înceapă, marţi, negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare, care să ducă la învestirea unui nou…

4 ani ago

Orban: Orice alianţă cu PSD nu reprezintă altceva decât un avantaj pentru partidocraţia pesedistă şi penelistă

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban s-a declarat, luni, categoric împotriva oricărei formule de Guvern cu PSD, punctând că orice…

4 ani ago

Grindeanu: PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern, a anunţat,…

4 ani ago

Cîţu: PNL va face propria propunere de premier; Ministerul de Finanţe – crucial pentru PNL

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni că liberalii vor face propria propunere de premier şi că Ministerul de Finanţe…

4 ani ago

Liberalii urmează să decidă în şedinţa Biroului Politic Naţional din această seară dacă se aliază cu PSD sau cu USR

Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni, luni, începând cu ora 19,00, la sediul central al partidului, urmând să…

4 ani ago

Firea vrea un nou mandat de primar şi consideră că are colegi mai potriviţi pentru portofoliul Muncii

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică seară, că şi-ar dori să candideze pentru un nou mandat de primar general…

4 ani ago

Iohannis: Voi aştepta cu consultările formale până când se cristalizează o majoritate

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că va chema partidele la consultări în momentul în care se va cristaliza o…

4 ani ago

Cîţu: Am găsit multe lucruri care pot să ne unească cu PSD; vom prezenta în PNL ambele variante

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat joi că în discuţiile cu PSD au fost găsite multe lucruri care unesc cele…

4 ani ago

Bode: Există o majoritate care să susţină un Guvern PNL-USR-UDMR şi minorităţi, dar e la limită

Prim-vicepreşedintele PNL Lucian Bode a declarat, miercuri, că există o majoritate care să susţină un Guvern PNL-USR-UDMR şi minorităţi în…

4 ani ago

Cîţu: Matematic avem voturile să trecem un Guvern cu USR; discutăm şi cu PSD, dar premierul să fie de la PNL

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că "matematic" există voturile necesare pentru a trece prin Parlament un Guvern cu…

4 ani ago

Orban: Dorim să participăm la reconstrucţia coaliţiei de centru-dreapta; nu vom vota un guvern PNL – PSD

Fostul preşedinte liberal Ludovic Orban a declarat miercuri că parlamentarii care s-au retras din grupurile PNL vor susţine reconstrucţia coaliţiei…

4 ani ago

Ciolacu: PSD nu va intra în negocieri sau în discuţii sterile privind ministerele; întâi stabilim programul de guvernare

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că social-democraţii nu vor intra în negocieri sau în discuţii "sterile" cu PNL…

4 ani ago

Kelemen Hunor: Prima opţiune a UDMR – refacerea coaliţiei cu USR; la un guvern cu PSD, PNL – vioara a doua

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că prima opţiune a Uniunii pentru formarea guvernului este refacerea coaliţiei cu USR,…

4 ani ago

Cîţu: BPN al PNL a aprobat flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament şi echipa de negociere

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa…

4 ani ago

Nicolae Ciucă și-a depus mandatul (surse)

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat, în această seară, în deschiderea ședinței Biroului Executiv PNL, că își va depune mandatul…

4 ani ago

Ciucă: Guvernul va întruni minimul necesar de voturi; negocierile trebuie să continue până în ultimul moment

Premierul desemnat Nicolae Ciucă şi-a exprimat, sâmbătă, convingerea că guvernul propus de el va întruni voturile necesare pentru a trece…

4 ani ago

BEX PNL a votat lista cu miniștri din Guvernul Ciucă

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat vineri că programul de guvernare şi lista miniştrilor care vor face parte din Cabinetului…

4 ani ago

Lista actualizată a viitorului guvern Ciucă (surse politice)

Lista actualizată a viitorului guvern Ciucă, negociată azi noapte, potrivit surselor politice: Premier: Nicolae Ciucă Vicepremier: Kelemen Hunor Ministerul de…

4 ani ago

Ciolacu: Fac apel la toţi liderii politici; deja întindem prea mult răbdarea românilor

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că liderii politici au "întins" deja prea mult răbdarea românilor şi este cazul…

4 ani ago

Negocierile între PNL și PSD au eșuat în această aseară

Negocierile PNL-PSD, de la Vila Lac, au eșuat din nou, discuția a durat aproape o oră și nu a avut…

4 ani ago

Ciucă, scrisoare către partidele parlamentare: Vă propun un armistiţiu politic; să dăm şansa României să respire şi să se vindece

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a transmis, marţi, o scrisoare deschisă prin care le cere partidelor parlamentare să-i acorde şansa de…

4 ani ago

Ciolacu: Absolut toate variantele sunt în discuţie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, referindu-se la alcătuirea unui nou guvern, că ''absolut toate variantele sunt în discuţie'',…

4 ani ago

Ciucă: Răspunsul USR, tranşant – nu susţine un guvern minoritar, ci refacerea coaliţiei; voi discuta cu conducerea PNL

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat, luni, după întâlnirea cu liderul USR Dacian Cioloş, că acest partid a dat un…

4 ani ago

Ciucă: Mandatul PNL este căutarea soluţiilor pentru susţinerea unui guvern minoritar

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat, luni, înaintea întâlnirii cu liderul USR Dacian Cioloş, că mandatul de la PNL este…

4 ani ago

Iulian Dumitrescu: Florin Cîţu este propunerea de premier cu care PNL merge la consultările cu preşedintele Iohannis

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu anunţă că Florin Cîţu este propunerea de premier cu care liberalii vor merge la consultările de…

4 ani ago

Analistul Radu Magdin: Variante – guvern minoritar Cîţu sau refacerea la limită a coaliţiei cu un alt prim-ministru

Analistul politic Radu Magdin apreciază că, după respingerea de către Parlament a guvernului propus de Dacian Cioloş, există fie scenariul…

4 ani ago

Pîrvulescu: Mă aştept ca preşedintele să facă o nominalizare, oricare va fi ea, în încercarea de a obţine sprijin pentru un guvern

Analistul politic Cristian Pîrvulescu a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că se aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să facă o nominalizare…

4 ani ago

Guvernul Cioloș nu a obținut votul de încredere al Parlamentului

Guvernul propus de premierul desemnat Dacian Cioloș nu a primit votul de încredere al Parlamentului. Doar 88 de parlamentari au votat…

4 ani ago

Comitetul Politic al USR a validat lista miniştrilor şi programul de guvernare al Cabinetului Cioloş

Comitetul Politic al USR a validat, duminică seara, lista miniştrilor propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş şi programul de guvernare…

4 ani ago

 Lista Guvernului Cioloș

Lista Guvernului Cioloș: Prim ministru - Dacian Cioloș Ministerul Finanțelor - Dragoș Pîslaru Ministerul Afacerilor Interne - Alin Stoica Ministerul…

4 ani ago

Comitet Politic USR – duminică, pentru aprobarea programului de guvernare şi a echipei guvernamentale (vezi listele cu potenţiali miniştri care circulă în USR)

Biroul Naţional al USR a decis, miercuri seara, să continue discuţiile cu foştii parteneri de coaliţie - PNL şi UDMR…

4 ani ago

Cristian Ghinea: „Nu discutăm cu PSD. Dacă PNL și UDMR nu vor refacerea coaliției, mergem în Parlament cu guvern USR”

USR va merge la votul din Parlament cu un guvern monocolor USR, dacă PNL și UDMR nu vor vrea refacerea…

4 ani ago

This website uses cookies.

Read More