Interviu cu domnul Ion Sterian, director general al SNTGN TRANSGAZ SA “Este foarte important pentru securitatea energetică a țării noastre…
După avertismentele Comisiei Europene de la finalul anului privind modificările din Parlament la Legea Concurenţei, autorităţile au mai primit o…
Independenţa Rezervei Federale a SUA de influenţa politică este esenţială pentru capacitatea sa de a lupta contra inflaţiei, dar necesită…
România obține aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii RepowerEU în Consiliul Ecofin,…
GNL are un impact foarte semnificativ asupra climei, pentru că este foarte consumator de energie, pentru că prin deschiderea piețelor…
Liderul etnicilor sârbi din nordul Kosovo a avertizat că această minoritate ar putea să-şi declare în mod unilateral autonomia, indiferent…
România se numără printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care are potenţialul necesar pentru a-şi atinge obiectivul legat de independenţa…
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat luni recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste din Ucraina şi…
Președintele rus Vladimir Putin le-a spus președintelui francez Emmanuel Macron și cancelarului german Olaf Scholz că are în vedere să semneze un…
Moscova acuză că vehiculele blindate ucrainene au încercat să intre în Rusia Kievul spune că acuzațiile ruse sunt false Ucraina…
* Pușilin și Pasechnik s-au adresat lui Putin cu o cerere de recunoaștere a independenței republicilor Șefii republicilor autoproclamate…
O decizie cu privire la apelul adresat preşedintelui Vladimir Putin cu privire la recunoaşterea independenţei (aşa-numitelor) "republici populare" Lugansk şi…
Parlamentari ruşi au cerut miercuri legislativului să facă apel la preşedintele rus Vladimir Putin să recunoască cele două regiuni controlate…
Ministrul Finanțelor, dl Adrian Câciu, a discutat joi, 13 ianuarie 2022, cu dl David Muniz, însărcinatul cu afaceri ad-interim al…
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat aseară, la Antena 3, că vrea crearea unei companii energetice naționale, care să producă…
Asociația CFA România lansează Testul Independenței Financiare dedicat tinerilor, pentru a afla cât de mult se pot baza ei pe…
Britanicii votează joi la alegeri locale cu valoare de test pentru Boris Johnson şi unitatea Regatului Unit, separatiştii sperând la…
Independența băncii centrale o înțeleg nu ca o izolare a sa într-un turn de fildeș, ci ca o conlucrare activă,…
România poate deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, ceea ce îi oferă securitate şi independenţă, dar…
Atunci când Mario Draghi a criticat administraţia Trump pentru că pune presiuni politice asupra Rezervei Federale americane, este posibil ca…
Încetinirea ritmului de creştere a economiei mondiale ar putea ameninţa independenţa băncilor centrale şi ar putea da naştere la solicitări…