Plan de investiții ambițios, estimat la 3,2 miliarde de euro Transgaz este angrenată în dezvoltarea mai multor proiecte de investiții…
Cheltuielile de investiţii au fost anul trecut de 5% din PIB, nivel similar celui înregistrat în anul anterior, dar în…
Evoluțiile pieței de energie din ultima vreme, în special în Europa, au subliniat din nou rolul important al surselor regenerabile…
Mohsen Khojasteh-Mehr, directorul general al Companiei Naționale de Petrol Iranian (NIOC), a numit acordul semnat acum câteva ore de Iran…
Era tehnologiei a simplificat semnificativ accesul investitorilor la piețele financiare și a contribuit la creșterea gamei de instrumente și servicii…
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că statul român nu poate aloca toţi banii pentru a compensa scumpirea carburanţilor. "Guvernul…
ASF a decis să interzică administratorilor de pensii private să investească banii din pilonul 2 în fonduri de private equity,…
“S.N. Radicomunicaţii S.A. a mărit cu 15% nivelul salarial” “Compania vrea să treacă de la mare consumator de energie la…
Dubai este locul ideal pentru o persoană care vrea să își diversifice investițiile, randamentul în imobiliare ajungând aici la circa…
LEMET, unul dintre liderii pieței de mobilă din România, a finalizat în prima parte din 2022 investiții de peste 7…
Distribuție Energie Electrică Romania, parte a Grupului Electrica, unul dintre cei 6 mari operatori naționali de rețele de distribuție a…
Acţionarii Chimcomplex au aprobat astăzi modul de repartizare a profitului obținut în anul 2021. Astfel, acţionarii prezenți în ședința aprobă repartizarea…
Executivul a aprobat joi schema de ajutor de stat pentru investiţii majore în economie, care, împreună cu alte măsuri de…
Guvernul va aproba, joi, schema de ajutor de stat de care vor beneficia investiţiile în economie a căror valoare iniţială…
Lumea trebuie să investească 1.300 de miliarde de dolari în energie până în 2030, pentru a creşte producţia şi infrastructura…
Fintech-ul multi-licențiat își diversifică oferta pe piața din România Prin intermediul ThematiX, CAPEX.com oferă investitorilor un mod unic de a…
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton cu opt fabrici proprii, anunță…
NuScale primește noi investiții în valoare de 125 de milioane de dolari pentru implementarea de reactoare modulare mici-SMR, pe măsură…
Am avut o pneumonie netratată, acum trebuie să evit aglomerația, ca să nu fac COVID, a declarat acum câteva minute…
Autor: Dragoș Cabat, CFA – Președintele C.A. SAI Certinvest Comportamentul investitorilor nu este întotdeauna unul rațional, știm asta. Ba chiar în…
AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel şi oţeluri speciale din Europa, a finalizat…
Cel mai mare sprijin pentru investiții în sănătate în România Asistență de 555 de milioane de euro din partea BEI…
Fondul suveran al Norvegiei își va cesiona activele rusești, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, a anunțat premierul norvegian, Jonas…
* Equinor Norvegia va opri investițiile în Rusia Grupul norvegian de petrol și gaze Equinor va înceta să mai investească…
Noua entitate juridică, CIECH Agro România, își începe activitatea în martie 2022 O echipă mixtă româno-poloneză formată din 20 de…
Vice-președintele BEI și Transelectrica au agreat un parteneriat de consultanță în cadrul unei întâlniri de lucru la București. Centrul European…
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia asupra postărilor cu oportunităţi de investiţii ce promit câştiguri rapide, acestea fiind capcane…
În prima parte a lunii martie va fi lansat apelul de proiecte pentru investiţiile de racordare la gaze naturale în…
Autor: Alexandra Ioana Bontaș, Şef Serviciu Educaţie Financiară ASF România Să îi învățăm pe copiii noștri despre tot ce ni se…
evoMAG a încheiat anul 2021 cu vânzări de 34 milioane de euro evoMAG mizează în 2022 pe un avans în…
Operatorul Distribuţie Oltenia a dat startul proiectului Advanced Distribution Management System, pentru dezvoltarea unei rețele inteligente de distribuție, în beneficiul…
Valoarea totală a investițiilor în startup-urile românești s-a triplat în 2021, ajungând de la suma de 30,4 milioane de euro…
Investițiile în sistemul energetic din România sunt mai mult decât necesare. Ministerul Energiei anunță că începând cu anul 2022 investițiile…
La 5 ianuarie a.c., Primăria orașului Fierbinți-Târg și Asociația Administratorilor Publici din România (AAPRO) au organizat “Prima întâlnire a administratorilor…
ESG - Environment, Social, Governance (standarde de mediu, responsabilitate socială și guvernanță corporativă) - este un concept care se regăsește…
RTZ & Partners SPRL, desemnată în calitate de administrator judiciar al ROMCAB S.A. (în reorganizare judiciară, în judicial reorganisation, en redressement), la…
Criptoactivele au fost în topul redresării piețelor din 2021 Ben Laidler, strategul eToro's pentru piețe globale, a vorbit pentru Financial…
Companiile de petrol și gaze și-au revenit bine după anul de criză 2020, unele companii înregistrând acum un flux de…
Avem nevoie de investiții în energie, pentru că în actuala criză, în acest deficit de ofertă din România și din…
Așa cum arată în prezent, tabloul de bord al economiei noastre atrage atenția, mai mult decât oricând, că politicile responsabile…