Miruta

Ministrul Radu Miruță a demis 21 de administratori speciali, de la 21 de societăți ale statului român

Ministrul Economiei Radu Miruță a anunțat că a demis 21 de administratori speciali ai companiilor de stat, economisind astfel peste…

2 zile ago

Miruţă: Persoanele interesate să ajungă în conducerea companiilor de stat pot să-şi încarce CV-ul pe site-ul Ministerului Economiei

Persoanele interesate să ajungă în conducerea companiilor de stat sau administratori speciali la cele aflate în insolvenţă pot să îşi…

3 săptămâni ago

Ministrul Economiei: În viteza asta printre”pachete de măsuri” nu trebuie să îi sufocăm pe cei de la care vrem să strângem taxe

Cei de la care vrem să strângem taxe nu trebuie sufocaţi şi nu trebuie să mai ocolim eliminarea privilegiilor, iar…

4 săptămâni ago

Radu Miruţă: Directorul Incertrans, cu un salariu de 53.910 lei, mi-a comunicat că și-a redus din proprie inițiativă salariul la 14.000 lei

Directorul Incertrans, cu un salariu de 53.910 lei, mi-a comunicat că și-a redus din proprie inițiativă salariul la 14.000 lei,…

2 luni ago

Ministrul Economiei: Lucrările urgente de la Praid nu vor fi finalizate până la termenul asumat de 1 iulie

Lucrările urgente de la Praid nu vor fi finalizate până la termenul asumat de 1 iulie, a scris pe pagina…

3 luni ago

This website uses cookies.

Read More