OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, susține Black Sea ClimAccelerator, un program dedicat finanțării…
Fondul Proprietatea, acționar cu 21,56% din acțiunile Complexului Energetic Oltenia (CEO), își va dilua participația printr-o majorare de capital a…
România poate deveni o ''Vale a Hidrogenului albastru'' în Uniunea Europeană, întrucât deţine resurse de gaze, capacităţi de stocare a…
Publicarea proiectului legii offshore este un pas mult așteptat și necesar, ne-au transmis reprezentanţii OMV Petrom la solicitarea noastră să…
România Eficientă, cel mai mare proiect privat de anvergură națională dedicat eficienței energetice în clădiri, derulat de Energy Policy Group…
OMV Petrom, MOL România și Rompetrol susțin că au suficiente stocuri de benzină și motorină pentru a satisface cererile populației,…
OMV Petrom convoacă acţionarii pentru a aproba declanşarea operaţiunii de majorare a capitalului social cu terenurile statului, potrivit informaţiilor transmise…
Propunerea Directoratului OMV Petrom privind distribuirea de dividende pentru anul financiar 2021, aceeași cu cea anunțată în 3 februarie 2022,…
OMV Petrom şi Tinmar vor fi partenerii Complexului Energetic Oltenia în 9 dintre cele 10 proiecte ale companiei de realizare…
Remunerația angajaților OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol și gaze și include bonusuri în cuantum…
Câteva sute de salariaţi OMV Petrom vor organiza miercuri acţiuni de protest, fiind nemulţumiţi de oferta făcută de companie în…
OMV Petrom va fi prima companie de energie cu o infrastructură de electro-mobilitate prezentă în patru țări în Europa de…
Autorităţile române ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic, ceea ce ar duce la preţuri mai mici şi la…
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, și Consiliul European pentru Inovare (CEI), programul pentru…
Demararea exploatării gazelor din Marea Neagră trebuie să înceapă acum sau vom fi nevoiţi, din cauza reglementărilor europene, să le…
* OMV Petrom își creează propriul canal de vânzare 100% digital pentru contractarea și gestionarea serviciilor de furnizare gaze de…
• Volumul a alimentat prima navă cu motoare pe bază de GNL care a fost construită în România OMV…
Începând cu data de 20 septembrie 2021, OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie de energie din Europa…
OMV nu poate vinde acţiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român, a scris luni seara, pe…
OMV Petrom a crescut producţia de motorină şi a triplat-o pe cea de kerosen, pentru a acoperi deficitul de pe…
Noile camere de cocsare sunt realizate în România și au o durată de viață de peste 20 de ani Înlocuirea…
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OMV Petrom SA externalizează unele servicii de intervenţii şi reparaţii la sonde, operaţiuni conexe…
Statul român, prin Ministerul Energiei, l-a propus pe Răzvan Nicolescu pentru a face parte din Consiliul de Supraveghere al OMV…
Deblocarea proiectelor de gaze din Marea Neagră aduce beneficii foarte mari pentru România, a spus Alina Popa, CFO OMV Petrom,…
OMV Petrom a publicat şi perspective grupului pentru întregul an 2021. Potrivit companiei, toate informaţiile de mai jos se bazeaza…
Directoratul OMV Petrom S.A. propune un dividend în valoare brută de 0,031 lei/acțiune pentru anul financiar 2020, la același nivel…
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţiile prin care OMV Petrom SA externalizează unele operaţiuni şi servicii generale de suprafaţă conexe activităţilor…
* Oficialii OMV Petrom: "Am luat notă de scrisoarea deschisă a FSLI Petrol-Energie despre plângerile angajaților GSP. Am notificat contractorul…
* OMV Petrom a crescut capacitatea anuală de amestec cu biocombustibili la Petrobrazi, de la 200 de kilotone la aproximativ…
► Cardul OMV Climate Neutral poate fi utilizat de companii, pentru achizițiile de carburant din stațiile OMV și Petrom ►…
► OMV Petrom își extinde prezența Upstream în regiunea Mării Negre ► OMV Petrom întră în licența de explorare offshore…
► Până la 2.500 de produse alimentare și nealimentare vor fi disponibile în magazinele de proximitate MyAuchan din stațiile Petrom ►…
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2019.…
►Compania acordă burse în valoare de 300.000 de euro ► Înscrierile se pot face în perioada 29 iunie - 3…
33 de stații din rețeaua OMV și 7 stații din rețeaua Petrom, conectate la energie verde Fiecare stație va contribui…
► Măsuri specifice au fost implementate pentru a asigura furnizarea de energie și pentru a proteja angajații și clienții ► Experiență…
Propunerea Directoratului OMV Petrom privind distribuirea de dividende pentru anul financiar 2019, aceeași cu cea anunțată în 6 februarie 2020,…
Astăzi am avut cu o discuţie aplicată cu oficialii OMV Petrom, despre proiectele de investiţii pe care compania le are…
Niculae Havrileț este propunerea statului român pentru Consiliul de Supraveghere OMV Petrom, în locul lui Sevil Shhaideh, potrivit surselor noastre. …
Pe baza rezultatelor preliminare, precum și a fluxului de trezorerie extins solid obținute în 2019, Directoratul OMV Petrom S.A. propune…