Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSenatorul Cristian Chirteş a fost ales în şedinţa de plen comun a celor două camere ale Parlamentului preşedinte al Comisiei…
Parlamentul a aprobat, miercuri, constituirea comisiilor de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi, respectiv, Serviciului de Informaţii Externe.…
Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi pentru. Un…
Copreşedintele AUR, George Simion, a declarat marţi că a primit fluturaşul cu primul salariu net de parlamentar, în sumă de…
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, cererea…
Complexul Energetic Oltenia a luat act de acțiunea desfășurată de „Sindicatul Solidaritatea 2013” prin care a fost pichetat Sediul Prefecturii…
Camera Deputaţilor a ales, luni, membrii Biroului permanent - vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii - pentru prima sesiune parlamentară din acest…
Frenezia din jurul tranzacționării acțiunilor GameStop declanșează cel mai intens control al Washingtonului de pe Wall Street în mai bine…
Acordul UE-China asupra investiţiilor pune în pericol credibilitatea UE cu privire la drepturile omului, a apreciat joi Parlamentul European, invitând…
Nouă persoane propuse pentru posturi ambasadori ai României în străinătate vor fi audiate miercuri, începând cu ora 11,30, în comisiile…
Cele două Camere ale noului Parlament, ales în urma scrutinului din 6 decembrie, se întrunesc, astăzi, de la ora 12,00,…
Sebastian Ioan Burduja a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, printr-o decizie…
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii au făcut calculul mandatelor obţinute după alegerile parlamentare şi concluzia este…
Un număr de 15.000 de români s-au înscris în Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), în urma apelului lansat luni de…
PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 30,16% din voturile exprimate pentru Senat şi 29,71% pentru Camera Deputaţilor, urmat de PNL,…
Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, după comunicarea…
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), al cărui program politic are patru „piloni” - familia, patria, credința, libertatea, a obţinut peste 5%…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că prin votul de duminică românii au arătat că este nevoie de o schimbare.…
Liderul liberalilor, premierul Ludovic Orban, a declarat că PNL este atât câştigătorul moral, cât şi la finalizarea procesului de numărare…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, au anunţat luni că vor demisiona din Parlament în ultima…
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Nordului. Au votat 211 deputaţi…
Biroul permanent nu a avut astăzi cvorum pentru a aproba trimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege care prevede…
Opt persoane propuse a fi numite ca ambasadori ai României în străinătate vor fi audiate miercuri în Comisiile reunite pentru…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că şi-ar dori ca Gabriela Firea să candideze pentru un post în Parlament,…
Parlamentul European a anunţat miercuri că a acceptat ca unele proiecte de gaze naturale să poată beneficia de finanţare de…
Şedinţa Parlamentului în care erau programate dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură a fost suspendată luni pentru o oră,…
Comisiile pentru buget şi economice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului audiază, marţi, candidatul propus pentru ocuparea funcţiei de preşedinte, membru…
Directorul Serviciului Român de Informații va fi chemat în Parlament pentru a da explicații cu privire la informațiile deținute de…
Nu toţi politicienii au dorit să fie de partea care se ocupă de români, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis,…
Majoritatea parlamentară lipsită de orice legitimitate votează populist măsuri care nu au nicio susţinere economică Cum poate fi caracterizat…
În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al…
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că parlamentarii ar trebui să renunţe la pensiile lor speciale, "ca un prim…
În această dimineaţă se dă vot final în Parlament pe măsurile economice propuse de PSD, printre care amânarea chiriilor și…
Parlamentul României își suspendă activitatea pentru o săptămână, cu posibilitatea de prelungire, în contextul crizei generate de coronavirus, a declarat…
Parlamentul britanic a aprobat joi seară legislaţia care îi va permite Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie…
"Dacă Guvernul nu primește un vot de învestitură azi, lucrurile se complică, Orban devine vinovatul de serviciu, iar marșul triumfal…
Audierea candidaţilor propuşi pentru funcţii de ministru în Guvernul Orban în şedinţe comune ale comisiilor din Parlament începe astăzi, la…
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca audierile candidaţilor la funcţia de ministru să aibă loc marţi şi miercuri,…
Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită astăzi după-amiază, iar votul va avea loc sâmbătă,…
Senatul a adoptat, astăzi, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între…
This website uses cookies.
Read More