Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMiscarea vine în timp ce Casa Albă s-a grăbit să-și redeseneze politicile din Afganistan, potrivit Washington Post Administrația Biden…
O ''cantitate substanţială'' de echipament militar american se află acum în mâinile talibanilor, a admis marţi Jake Sullivan, consilierul pentru…
Luptatorii talibani au intrat în palatul prezidențial din Afganistan la câteva ore după ce președintele Ashraf Ghani a fugit din…
Departamentul Trezoreriei SUA a anunţat vineri că impune sancțiuni unui presupus contrabandist de petrol, dar şi unor companii care sprijină…
Talibanii au cucerit joi Herat, al treilea oraş ca mărime al Afganistanului, situat în vestul ţării, o etapă majoră în…
Premierul Florin Cîţu a confirmat miercuri că, în urmă cu 20 de ani, a fost amendat contravenţional în Statele Unite…
SUA au cerut joi noul preşedinte iranian Ebrahim Raissi să revină ''rapid'' la negocierile privind dosarul nuclear iranian suspendate în…
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a participat miercuri, 4 august 2021, la o convorbire telefonică cu…
Deși SUA au arătat că acordă prioritate relației cu Germania, conducta de gaz s-ar putea dovedi în continuare benefică pentru…
Dacă vestea că economia Chinei o va depăși pe cea a SUA în următorii câțiva ani ar fi fost sugerată…
Guvernul Chinei a emis în liniște noi linii directoare de achiziții în luna mai, care necesită până la 100% conținut…
Poliţia din Districtul Columbia a anunţat luni că încă doi ofiţeri de poliţie care au răspuns la asaltul din 6…
A doua rundă de discuţii între înalţi diplomaţi ruşi şi americani pentru a continua dialogul iniţiat de preşedinţii Vladimir Putin…
Premierul Florin Cîţu a avut o convorbire cu Gina Raimondo, secretarul american pentru Comerţ. Gina Raimondo a scris pe Facebook:…
Relaţiile dintre Statele Unite şi China se află "într-un impas" şi Washingtonul trebuie să înceteze "demonizarea" Beijingului, a afirmat luni…
National Interagency Fire Center (NIFC) a anunţat că 67 de incendii mari erau marţi în zece state din vestul SUA,…
Tensiunile militare în creștere în jurul Taiwanului, precum și rivalitatea economică și tehnologică dintre China și Statele Unite amenință pacea…
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele privind eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Andrei Muraru şi acreditarea…
Statele Unite au lovit duminică miliţii susţinute de Iran la frontiera irakiano-siriană, omorând cel puţin cinci persoane, potrivit unui ONG,…
China a condamnat miercuri Statele Unite ca fiind cel mai mare „creator de risc” al regiunii, după ce o navă…
Patru membri ai comandoului care l-a ucis pe jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, în 2018, au trecut printr-o instrucţie paramilitară în…
Președintele SUA Joe Biden a oferit un ton realist, dar optimist, atunci când a descris summit-ul său cu liderul rus…
Banca Centrală a Cubei (BCC), de stat, a anunțat joi că suspendă toate depozitele în dolari SUA din cauza a…
Prețurile de consum pentru luna mai s-au accelerat în cel mai rapid ritm din ultimii 13 ani, pe măsură ce…
Inflația SUA se "încălzește" în această primăvară și se așteaptă să atingă niveluri istorice pentru luna mai, susţine CNBC. Potrivit…
Președintele Statelor Unite se va afla de miercuri în Europa unde va participa la summit-urile anuale ale NATO și G7.…
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat duminică că State Unite condamnă cu fermitate deturnarea unui avion Ryanair spre…
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că nu înţelege de ce nu a fost încheiat un…
Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, susţine că nu l-a turnat pe Liviu Dragnea la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul în care fostul…
Rezoluția Parlamentului European este un semnal al unei alegeri importante strategice a UE, care confirmă principiile exprimate public vizând protejarea…
Departamentul Trezorerie al Statelor Unite a anunţat joi că ia măsuri restrictive pentru a contracara pieţele şi tranzacţiile cu criptomonede,…
China a anunţat joi că o navă de război americană a intrat ilegal în apele sale teritoriale din Marea Chinei…
Statele Unite ale Americii au decis ridicarea sancţiunilor impuse companiei care construieşte controversatul gazoduct Nord Stream 2 şi directorului acesteia,…
Marți, 4 mai, reuniunea miniștrilor de Externe din G7 a confirmat direcțiile de politică externă ale Statelor Unite ale Americii,…
Oficialii de la Bruxelles şi Washington au anunţat luni într-un comunicat comun lansarea discuţiilor "pentru pentru a rezolva problema supra-capacităţilor…
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un nou dosar,…
Statele Unite au condamnat luni ''cât mai ferm posibil tirurile cu rachete ale Hamas'' împotriva Israelului, denunţând o ''escaladare inacceptabilă''…
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a lansat un apel luni la discuţii "non-stop" la Viena pentru a realiza un progres…
Indicii Dow Jones şi S&P 500 au încheiat tranzacţiile de vineri la niveluri record şi în creştere pe ansamblul săptămâni,…
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a denunţat vineri abordările americane şi europene în privinţa multilateralismului, despre care a afirmat…
This website uses cookies.
Read More