Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzTăierea salariilor din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară este un plan scris la repezeală, în condițiile în care Autoritatea nu primește bani de la buget, ci se autofinanțează, consideră avocatul specializat în piața de capital Victor Stănilă.
Așadar, tăierile sunt ca și cum ai anunța că ți-ai redus cheltuielile pentru că vecinul a renunțat la Netflix.
Dar partea cu adevărat absurdă abia acum începe. Un specialist în supraveghere financiară nu e un bibelou de birou, ci un produs al anilor de formare. Trei-patru ani ca să îl ai, o secundă ca să îl pierzi. Și ghici cine pleacă? Nu „umplutura” politicienilor, nu „decorurile instituționale” care au înflorit mereu în jurul puterii. Acelea rămân. Pleacă oamenii care dau substanță scenei – profesioniștii.
Fără ei, piața de capital devine un teatru de umbre. Bursa e prezentată drept marea speranță de finanțare a economiei, dar cine va mai scrie piesa dacă actorii sunt scoși din sală? Cine va mai negocia la Bruxelles? Cine va mai proteja investitorii?
Și aici e tragedia travestită în comedie. Guvernul vrea să pară că face ordine, dar ceea ce reușește e să golească scena. În loc să întărească instituția, o lasă fără actori. Și de câte ori mai luăm piesa de la început, cu aceeași recuzită, cu aceleași replici? Este ca o piesă de teatru reluată mereu de la primul act, care nu ajunge niciodată la final.
O reformă adevărată ar fi despre un ASF eficient și profesionist, nu o piesă de teatru reluată mereu de la primul act. Până atunci, însă, sala rămâne plină de decoruri și fără actori.”
Noile organigrame, state de funcţii şi niveluri de salarizare stabilite vor intra în vigoare începând cu data la care vor intra în vigoare noile organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026.
Potrivit iniţiatorilor, aceste măsuri sunt destinate eficientizării activităţii unor autorităţi administrativ autonome.
EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…
Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…
Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…
Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…
Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…
Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Si se pierd bani si la bugetul de stat prin faptul ca se vor reduce contributiile pentru persoanele carora li se vor diminua salriile, si se vor pierde contributiile la buget pentru cele disponibilizate, plus banii cheltuiti in economie care generau cel putin tva. Deci maximizarea impactului negativ la buget. Parca nu li se conecteaza neuronii. Au murit sinapsele.
Foarte frumos prezentat articolul.
Dar vă rog să ne explicați și nouă, celor care nu ne pricepem, ce înseamnă autofinanțare la ASF?
Vă rog să detaliați în amănunt și nu așa cum a fost scris și articolul de mai sus, pe graba de a scrie, ca să putem înțelege și noi. De asemenea vă rog să nu faceți trimiteri seci la niște legi sau articole din lege și să detaliați pe înțelesul tuturor oamenilor simpli ce înseamnă autofinanțare la ASF intr-un rezumat simplu. Mulțumesc!
Un lucru e cert și anume cei care pierd din privilegii sunt necrutatori cu prim ministrul.
Nu ii interesează ca și pensionarii au pierdut, important e sa nu piardă ei.
Lupta este acerba și se apelează la orice mijloace pentru a împiedică acest proces.
Întrebarea e de ce pana acum nu au aparut în spațiul public atâtea aberații și furturi din banii publici?
Pentruca politicul de pana acum a mascat totul. Dacă nu era acest om Bolojan, lucrurile ar fi continuat.
Ajungeam ca Venezuela, tara condusa pe model suveranisti.
Boss, ce autofinanatare????
ASF este monopol de stat,cu niste salarii nesimtite date unor clinti politici.
Toti sunt acolo numiti politic, zero competente.
Avocații ăștia o sa fie foarte huliți.Ce autofinanțare,banii vin din cosmos?
E ca la ANRE,ANCOM s.a.tot de la populație sunt pana la urma.Problema e de ce sunt câștigurile lor f. mari,când economia se tirie ,ce produc acolo asa de valoros.9
E clar că ASF favorizează firmele in detrimentul populației pe care "vezi doamne o reprezintă" .