Tăierea salariilor ASF – un plan scris la repezeală, în condițiile în care Autoritatea nu primește bani de la buget, se autofinanțează; ca și cum ai anunța că ți-ai redus cheltuielile pentru că vecinul a renunțat la Netflix (Avocat)

Tăierea salariilor din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară este un plan scris la repezeală, în condițiile în care Autoritatea nu primește bani de la buget, ci se autofinanțează, consideră avocatul specializat în piața de capital Victor Stănilă.

Conducerile executive ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) trebuie să prezinte, până la 30 septembrie 2025, o nouă organigramă care să prevadă o scădere de 10% a posturilor de specialitate şi de 30% a posturilor din serviciile suport, potrivit unui proiect de Lege publicat de Secretariatul General al Guvernului, potrivit Agerpres.

Așadar, tăierile sunt ca și cum ai anunța că ți-ai redus cheltuielile pentru că vecinul a renunțat la Netflix.

Dar partea cu adevărat absurdă abia acum începe. Un specialist în supraveghere financiară nu e un bibelou de birou, ci un produs al anilor de formare. Trei-patru ani ca să îl ai, o secundă ca să îl pierzi. Și ghici cine pleacă? Nu „umplutura” politicienilor, nu „decorurile instituționale” care au înflorit mereu în jurul puterii. Acelea rămân. Pleacă oamenii care dau substanță scenei – profesioniștii.
Fără ei, piața de capital devine un teatru de umbre. Bursa e prezentată drept marea speranță de finanțare a economiei, dar cine va mai scrie piesa dacă actorii sunt scoși din sală? Cine va mai negocia la Bruxelles? Cine va mai proteja investitorii?

Și aici e tragedia travestită în comedie. Guvernul vrea să pară că face ordine, dar ceea ce reușește e să golească scena. În loc să întărească instituția, o lasă fără actori. Și de câte ori mai luăm piesa de la început, cu aceeași recuzită, cu aceleași replici? Este ca o piesă de teatru reluată mereu de la primul act, care nu ajunge niciodată la final.

O reformă adevărată ar fi despre un ASF eficient și profesionist, nu o piesă de teatru reluată mereu de la primul act. Până atunci, însă, sala rămâne plină de decoruri și fără actori.”