Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzTaiwanul a anunţat sâmbătă prezenţa unor avioane şi nave de război chineze în jurul insulei, inclusiv aparate traversând linia mediană sensibilă a Strâmtorii Taiwan, în timp ce Beijingul continuă activităţile militare cu trei săptămâni înainte de alegerile din insulă, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Taiwanul guvernat democratic, pe care China îl revendică drept propriu teritoriu, se plânge de patru ani în legătură cu patrulele şi exerciţiile militare chineze regulate în apropierea insulei.
Campania este în desfăşurare pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din Taiwan la 13 ianuarie. Relaţiile cu China sunt un punct major de dispută.
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că de la ora 13.30 (5.30 GMT) sâmbătă, a detectat avioane de vânătoare J-10, J-11 şi J-16. Au fost emise de asemenea avertizări în legătură cu avioane care operau în spaţiul aerian din nordul, centrul şi sud-vestul Taiwanului.
Zece avioane au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan sau zone din apropiere, alături de nave de război chineze pentru a efectua “patrule comune de pregătire pentru luptă”, a spus ministerul.
Linia mediană a servit cândva ca o barieră neoficială între cele două părţi, dar avioanele chineze zboară acum regulat peste ea.
Taiwanul şi-a trimis propriile forţe să monitorizeze, a declarat ministerul.
China nu a comentat recentul său val de activităţi militare în apropiere de Taiwan. Anterior, le-a descris ca menite să prevină “coluziunea” între separatiştii din Taiwan şi Statele Unite şi să protejeze integritatea teritorială a Chinei.
Guvernul Taiwanului, care s-a oferit în mod repetat să poarte discuţii cu China, respinge pretenţiile de suveranitate ale Beijingului şi spune că numai populaţia insulei îşi poate decide viitorul.
Potrivit sondajelor, Lai Ching-te, de la Partidul Progresist Democrat aflat la putere, pe care Beijingul îl denunţă ca separatist, conduce pentru a fi următorul preşedinte al Taiwanului.
Principalul partid de opoziţie din Taiwan, Kuomintang, susţine în mod tradiţional legături strânse cu Beijingul şi s-a angajat să redeschidă dialogul cu China dacă va câştiga alegerile. Dar spune de asemenea că numai populaţia Taiwanului îşi poate decide viitorul.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More