Afaceri

Tănase: Guvernul vrea să dea un semnal puternic de sprijin al cercetării prin adoptarea memorandumului de înfiinţare a ROHYDROHUB

Guvernul vrea să dea un semnal puternic de sprijin pentru cercetare şi inovare prin adoptarea memorandumului pentru înfiinţarea HUB-ului Român de Hidrogen şi Noi Tehnologii Energetice ROHYDROHUB, iar cercetarea în domeniul utilizării hidrogenului ca sursă de energie este o componentă care trebuie încurajată, a declarat secretarul general al Executivului, Antonel Tănase.

Secretarul general al Guvernului a participat, marţi, la dezbaterea “RO-HYDROHUB, hidrogenul ca vector alternativ de energie”, eveniment organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, desfăşurat în regim de videoconferinţă, la care au mai luat parte, printre alţii, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

“Guvernul este preocupat în permanenţă să furnizeze cele mai bune soluţii pentru cercetare şi inovare, întrucât suntem convinşi că prin dezvoltarea acestui domeniu putem progresa. (…) În următorii 30 ani statele europene îşi propun să devină neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon. Acest plan ambiţios poate fi pus în practică printr-o reformă profundă a sectoarelor energetice. România va avea acces la fonduri europene pentru investiţii în mecanismele de finanţare create la nivelul Uniunii Europene. În acest fel avem ocazia să transformăm provocările în oportunităţi”, a afirmat Tănase, citat de Agerpres.

El a mai spus că cercetarea în domeniul utilizării hidrogenului ca sursă de energie este o componentă care trebuie sprijinită şi încurajată.

 

“Prin adoptarea memorandumului pentru înfiinţarea HUB-ului Român de Hidrogen şi Noi Tehnologii Energetice şi prin organizarea acestui eveniment, Guvernul României vrea să dea un semnal puternic de sprijin a cercetării şi inovării. Suntem un partener al institutelor de cercetare, al actorilor din zona industriei şi a oricărui tip de organizaţie care depune eforturi pentru dezvoltarea durabilă a României”, a declarat Antonel Tănase.

Secretarul general al Guvernului a menţionat în context că în curând va avea loc şi o şedinţă a Comitetului interdepartamental pentru dezvoltare durabilă pentru a se analiza stadiul implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030.

“În curând vom avea o şedinţă a Comitetului interdepartamental pentru dezvoltare durabilă, condus de domnul prim-ministru Ludovic Orban şi format din miniştri Cabinetului, în cadrul căreia vom analiza progresul naţional în implementarea Strategiei şi paşii care trebuie făcuţi în continuare. Instrumentele instituţionale dezvoltate până acum vor juca un rol deosebit de important în perioada următoare, mai ales că la nivelul UE există semnale puternice pentru susţinerea unei reconstrucţii socio-economice pe baza principiilor de dezvoltare durabilă. Printre cele mai importante elemente în acest sens se numără Semestrul european care va ţine cont de cele 17 obiective pentru dezvoltare durabilă şi Pactul Ecologic European”, a mai declarat Antonel Tănase. 

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

40 de minute ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

58 de minute ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

o oră ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More