Energie

Tănase: Transgaz va pune la dispoziţie toată resursa tehnică pentru a asigura agentul termic în Capitală

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a dat asigurări joi că Transgaz va pune la dispoziţie toată resursa tehnică pe care o are astfel încât Bucureştiul să aibă apă caldă şi căldură, subliniind că precedenta administraţie a lăsat în urmă “foarte multe probleme” în acest sens.

“În Bucureşti, aşa cum ştiţi, guvernarea primarului-voucher Firea a lăsat foarte multe probleme cu privire la încălzire şi la apă caldă, iar Transgazul, în acest context, prin investiţiile pe care le-a făcut la staţia de la Titan, asigură încălzirea bucureştenilor. Prin CET sunt alimentate peste 250.000 de apartamente – din Sectorul 3, în principal, şi în mare parte din Sectorul 4. Astfel, din totalul de 550.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, aproape 40% beneficiază de serviciile acestei staţii de la Titan, staţie pe care Transgaz a pus-o la punct şi asigură alimentarea cu gaze. Mai departe, în parteneriat cu Primăria Capitalei, cu primarul general, Nicuşor Dan, care a reuşit să distrugă caracatiţa socialistă de la Primăria Municipiul Bucureşti, ne propunem şi asigurăm locuitorii municipiului Bucureşti că Transgaz va pune la dispoziţie toată resursa tehnică pe care o are, astfel încât să asigurăm agentul termic pentru populaţie”, a afirmat Antonel Tănase într-o conferinţă de presă susţinută la finalul vizitei de lucru pe care a efectuat-o alături de premierul Ludovic Orban la Transgaz, potrivit Agerpres.

Tănase a reamintit că “odată cu Ordonanţa 68, prin care Guvernul s-a reorganizat de la 27 la 16 ministere, Transgaz şi Transelectrica au trecut în coordonarea Secretariatului General al Guvernului”.

 

 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

3 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

3 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

4 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

4 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

4 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More